duminică, 3 martie 2013

Istoria fotbalului tecucean - III - Podiumul de onoare al fotbalistilor


 Continuand materialul nostru in dorinta de a readuce in memoria multora bucuria fotbalului tecucean continuam acum cu enumerarea unor nume de fotbalisti care au fost mandria noastra. Mai intai vom consemna faptul ca daca rugbyul tecucean a cam "umplut " echipele de jucatori remarcati aici si evoluand apoi in prima liga, " recolta " fotbalistica nu a fost tot atat de bogata.
  Vom incepe enumerarea cu un fost fotbalist care, inca de la debutul lui, a fost convocat la lotul national de juniori. El se numea Lulu Paunescu si noi, copii fiind, ne mandream spunand : unul din fotbalisti e chemat in lotul tarii !A fost apoi randul lui Mircea Constantinescu, apreciatul portar al echipei "Flamura". Tatal lui era inspector scolar iar fratele lui, Tave Constantinescu era un apreciat rugbyst. Mircea a fost rapid "luat " la Politehnica Galati, apoi la Politehnica Iasi in Divizia A pentru ca apoi sa ajunga la Dinamo Bucuresti, avand convocari si la lotul national mare si la tineret. Lasandu-se de fotbal, a facut cursuri de arbitri, apoi a fost observator federal, pensionat fiind cu gradul de colonel.
Un alt fotbalist valoros plecat de la noi a fost Vasile Lehadus, extrema si inter cum se spunea pe atunci, plecat la Politehnica Galati in Divizia A, devenit inginer lucrand in ultimul timp la Abatorul Sendreni.
 Tot de la noi s-a ridicat si Rusu Cristinel, ajuns in divizia A la Galati si apoi, cea mai mare perioada, in divizia B , la Unirea Focsani. La finalul carierei, a imbratisat profesia de arbitru.
 Legat de Tecuci este si Stelian Stancu, acesta jucand la Sportul Studentesc si apoi la Steaua.
 In Divizia C au activat mai multi tecuceni si rugam pe cei intersati de aceasta istorie sa vina, in comentariile lor cu nume valoroase ce lipsesc din aceste enumerari, in scopul de a realiza o istorie cat mai apropiata de realitate.
  IANCU AIZIC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu