Ministerul Culturii si Cultelor prin Direcţia pentru cultură, culte si patrimoniu cultural naţional, Consiliul Judetean Galaţi, Centrul Cultural Dunărea de jos Galati, Primaria Municipiului Tecuci şi Casa de Cultură Tecuci au organizat vineri, 23 noiembrie 2012, cea de a douăzecea ediţie a festivalului naţional de poezie “Costache Conachi”. Manifestarea a debutat în jurul orei 10 cînd participanţii s-au deplasat la Ţigăneşti, unde s-a vizitat mormântul lui Costache Conachi din interiorul bisericii din Ţigăneşti, participanţii deplasându-se apoi la Conacul din aceeaşi localitate. Printre cei prezenţi la această acţiune am remarcat si cunoscutul publicist Victor Cilincă, de la cotidianul “Viaţa Liberă “, invitat la acest eveniment. Apoi, în jurul orei 12, sala “Studio ” a găzduit acţiunea propriu zisă, deschisă de profesorul Viorel Burlacu, director al Casei de cultură, acesta arătând faptul că juriul a avut o activitate serioasă, selectând dintre cele 60 de lucrări pe cele mai valoroase. Pentru că s-a amintit de juriu, să consemnăm faptul ca în acest an, acesta a fost format: scriitorul Lucian Vasiliu, redactor şef la revista “Dacia literară “, preşedinte al juriului, Dan Cristea, redactor sef la revista “Luceafărul ” din Bucureşti, Gabriel Chifu, director executiv la revista “România Literară “Bucureşti, A.G.Secară, poet gălăţean si poetul tecucean Duma Dionisie, preşedinte al Cenaclului literar “Calistrat Hogaş” Tecuci. Partenerul tradiţional a fost si de aceasta dată Muzeul Literaturii Române din Iaşi iar parteneri media au fost Radio Iasi, ProTecuci si Info Tecuci.
În pledoaria lui, profesorul Burlacu, a consemnat numele valoroase care au făcut parte de-a lungul celor 20 de ani de activitate din juriu, dar şi nume ale celor care au debutat si au fost aici premiaţi, ajungând poeţi valoroşi, unii chiar conducători de publicaţii. Am urmarit apoi un frumos material audio-video intitulat “Toamna tecuceană” realizat de profesorii Viorel Burlacu şi Doina Ojog. Tot profesoara Doina Ojog a prezentat si lucrarea evocare “Amintiri dupa 20 de ani “, lucrare ce conţine numele celor ce au trecut în acesti ani prin festival, fie in calitate de participanţi, premianţi sau membri ai juriilor. A fos apoi prezentata si revista “Provincia Literară”, lucrare coordonată de prof. Viorel Burlacu. Am ascultat într-un frumos microrecital pe Ioan Mateiciuc, poet dar şi un fin interpret, acum prezentându-ne piesele “Ce poate fi “, “Atunci m-apucă disperarea şi “Postscriptum” Interpretul, considerat si caractertizat de îndrăgitul interpret folk Dinu Olărasu “un domnişor ” a ţinut să remarce faptul că ” dacă nu apari undeva, aproape nu exişti “. “Domnişorul ” s-a arătat foarte bucuros că e acum la Tecuci, răspunzînd invitaţiei profesorului Cristi Corcioveanu şi directorului Viorel Burlacu.
S-a trecut la decernarea premiilor, activitate în care au fost ” coptaţi “, alături de directorul Burlacu, Doina Ojog, Mariana Enache, Ionel Necula, Radu Vladimir, Manuela Cepraga, Eleonora Stamate, mulţi din aceştia conducând Casa de cultură sau fiind membri ai juriilor de-a lungul anilor.
Laureaţii festivalului din acest an au fost: Marele premiu si premiul Cezar Ivănescu al revistei Dacia Literară – Vlad Sibechi – Suceava. Premiul 1 -Adrian Agheorghesiei- Iaşi. Premiul al doilea – Adrian Gheorghe Matus – Satu Mare care a mai obţinut şi premiul Mihai Ursachi si constant Tonegaru, al revistei Poezia , respectiv Dunărea de Jos. Premiul al treilea Miruna Ştefana Belea – Dâmboviţa. Menţiuni - Nicoleta Onofrei – Galati, Mihai Gh, – Târgul Jiu- acesta obţinând şi distincţia Centrului Cultural Dunărea de jos Galati si al Atelierelor de scriere creativa TheGodfathers of Oblio si Ana Mihaela Nutu- Chişinău, aceasta primind si premiul Ioanid Romanescu al Revistei Convorbiri Literare. Multi din aceşti premianţi au primit si Diplome de Onoare din partea revistei “Tecuciul literar artistic “, oferite personal de profesoara Eleonora Stamate, redactor sef al susnumitei publicaţii. De altfel, în cuvantul de final al acesteia, distinsa profesoara-poet, a apreciat, la fel ca multi alţii, longevitatea si mai ales calitatea acestui festival, regretând însa faptul că, nici acum, la un asemenea eveniment , si nici la Zilele bibliotecii Ştefan Petică, nici un reprezentant al Primăriei sau al Consilierilor locali, nu a fost prezent. Am remarcat si prezenţa în sală a scriitorilor Daniel Corbu si Casian Maria Spiridon, apreciind şi dânsii acest festival.
Cuvântul de închidere, după mulţumirile adresate tuturor de către gazda Viorel Burlacu, a aparţinut profesorului Radu Vladimir, acesta remarcând cu bucurie prezenţa numeroasă la aceste acţiuni a tineretului si consemnând că, dacă în oraş nu mai avem industrie sau agenti economici, avem acum cultură. :”Daca până acum Tecuciul era renumit prin fabrica de conserve, de ambalaje metalice sau muştar, acum, Tecuciul începe să fie cunoscut în oraşe cum ar fi Iaşi, Suceava, Târgu Jiu si altele, prin cultură”. Şi asta , nu e rău deloc !
Colocviul anual de filosofie “Ion Petrovici “: ” Vasile Băncilă : Omul şi filosoful ”
Casa municipală de cultură a organizat joi, 22 noiembrie 2012, în sala “Studio”, cea de a şaptea ediţie a colocviilor anuale de filosofie “Ion Petrovici”. De această dată tema a fost “Vasile Băncilă- Omul si filosoful “.
Vasile Băncilă s-a născut la 1 ianuarie 1897 la Brăila. A studiat la liceul “N.Bălcescu” din Brăila şi Universitatea din Bucureşti, urmând facultatea de litere si filosofie pe care o termina cu “magda cum laude “. Functionează ca revizor şcolar pentru judetele Brăila, Covurlui, Tecuci şi Bacău, aici la Tecuci, ţinand chiar si conferinte despre filosofia lui Blaga. Moare în anul 1979 după o grea suferinţă.
Manifestarea de faţă a fost deschisă de profesorul Viorel Burlacu, director al Casei de cultură, mulţumind invitaţilor şi participanţilor, ” cu speranţa, că acum, în sală, sunt ce ce îndrăgesc cu adevarat filosofia, cunoscut fiind faptul că Ion Petrovici este o mare personalitate care face cu adevărat cinste Tecuciului. “De aceea, a continuat vorbitorul, după ce în cadrul colcviilor am avut în prim plan nume valoroase ca Ion Petrovici, Mircea Eliade, C.D.Zeletin, Mircea Vulcănescu, Alexandru Mironescu, ne oprim azi pentru a-l studia pe Vasile Băncilă, un mare nume al filosofiei românesti”. Profesorul Burlacu, îşi încheie pledoaria cu bucuria că, deşi au existat probleme financiare, acest colocviu s-a putut desfăşura, nutrind şi speranţa că va putea realiza şi lucrarea legată de viaţa si activitatea lui Mircea Vulcanescu. Multumeste apoi profesorilor Munteanu, de la Universitatea din Bacău si Adrian Michiduţă, de la Universitatea din Craiova, care au fost, atunci cand au fost solicitaţi, alaturi de publicul tecucean, aducând si multumiri si celor ce au fost sprijinul acestei actiuni, domnilor Constantin Petrea si Laurenţiu Chirvăsuţă.
Profesoara Doina Ojog, metodistă a Casei de cultură, a prezentat apoi invitaţii: conf. univ. dr. Ivan Ivlapie- de la Universitatea “Dunărea de jos “Galaţi, prof.univ. Isabela Vasiliu Scraba – Univ. Bucuresti, conf. univ. dr. Valentin Popa – din Brăila si prof. Ionel Necula, iniţiatorul acestor colocvii si unul din cei ce au susţinut înfiintarea Festivalului Naţional de poezie Costache Conachi, fost metidist si chiar director la Casa de cultură Tecuci, scriitor si colaborator al mai multor reviste de literatură din ţară.
A fost prezentat apoi un filmuleţ cu aspecte interesante din viaţa si activitatea lui Vasile Băncilă, cel care, printre altele, l-a avut elev, la liceu, pe Majestatea Sa, Regele Mihai. Din prezentare, am reţinut si caracterizarea făcută lui Vasile Băncilă de Nechifor Crainic, acesta spunand printre altele “stilul lui este curat, nealambicat, provenind dintr-o profundă onestitate, el fiind una din cele mai impresionante minţi. Filmuleţul s-a oprit si asupra legăturilor lui Vasile Băncilă cu Tecuciul. Apoi, pr.universitar dr. Ivan Ivlampie a prezentat comunicarea “Cultura şi civilizaţia în viziunea lui Vasile Băncilă” iar pr.univ. Isabela Vasiliu Scraba a vorbit despre “Subtilitatea de gând la Vasile Băncilă “, aceasta începand pledoaria cu frumoase aprecieri pentru continuitatea acestor colocvii de filosofie, aici, la Tecuci, lucru cât se poate de important şi greu de realizat, mai ales în timpurile actuale. Profesoara vorbeşte apoi despre cartea ” Duhul sărbătorii “, subliniind faptul că , deşi era interzisă, criticul Zoe Dumitrescu Busulenga i-a publicat anumite materiale iar aproape cinci zeci de ani, autorul a continuat să fie interzis. Dupa anul 1990, Ileana Băncilă, fiica filosofului, aduna şi publica unele lucrări cum ar fi ” Blaga- energie românească ” si “Filosofia viselor “.
Profesoara încheie bucurându-se că profesorul Burlacu, a ales aceasta tema pentru colocviul de faţă, opera acestuia fiind, cel putin pentru mine “un cântec adresat creaţiei, o îmbinare între cultură şi civilizaţie, lucrarile lui ajutându-ne să revedem dreapta măsură a lumii “. Profesorul Burlacu a intervenit citind câteva rânduri foarte interesante din lucrarea transmisă de Horia Ion Groza “Bărăganul, a doua motrice a sufletului românesc “din care am remarcat frumoasele cuvinte “ne-am obişnuit să trăim clipa, ziua, uitând că mai e şi noaptea”.
A urmat profesorul si scriitorul Vasile Ghica, acesta prezentând lucrarea “Emil Cioran – Mărturii si referinţe” , realizată de profesorul Ionel Necula, autor despre care s-a scris, aşa cum am mai arătat mai sus, atât în ţară, dar si peste hotare. Vorbitorul a spus printre altele “Ionel Necula , a publicat în ultimii 17 ani, 20 de volume, două sunt iî curs de apariţie, două în lucru si numai in anul 2012, a scos de sub tipar 5 cărţi şi ,, încă anul nu s-a terminat !”
Profesorul Ghica, consideră această lucrare ca ” una de mare interes pentru publicul larg, considerându-l pe Cioran ca un adevarat om de lume, deşi, după cum se caracterizează chiar el ” am fost un vânător de fuste “.
Dar, acest lucru nu l-a împiedicat pe marele Blaga să îi trimită acestuia manuscrisele spre verificare, înainte de a le publica iar pentru Mircea Eliade, Cioran era un ” profet al apocalipselor “. In finalul alocuţiunii, profesorul Ghica face remarca urmatoare ; ” omul se poate schimba prin scleroză sau prin iubire. La Cioran, le întâlnim pe amandouă !
Conf, univ dr. Valentin Popa a prezentat apoi comunicarea “Personalitatea lui Nae Ionescu în viziunea lui Vasile Băncilă”, si acesta începand prin a arăta ca are o părere excelentă despre ceea ce se petrece aici, la Tecuci, prin aceste admirabile colocvii de filosofie. Profesorul Popa a remarcat faptul că deşi se spune ca Nae Ionescu nu ar fi avut volume publicate, dupa decesul acestuia au apărut mai multe lucrari. Apoi a demontat şi acuzaţiile ce i s-au adus lui Nae Ionescu pentru plagiat. A urmat apoi profesorul Ionel Necula , acesta prezentând comunicarea “Filosofia românească de la Spaţiul mioritic la Spaţiul Baraganului”, vorbind însă si de “Triologia culturii “, încheind cu frumoasele cuvinte ” filosofia românească emană din realitatea etnică “.
Trecandu-se la discuţii, jurnalistul Tase Dănăilă, apreciază această acţiune a colocviului ca ” o seară relaxantă si plină de învaţăminte, reamintind cuvintele lui Iorga conform cărora “cultura este ceea ce rămâne după ce uitam totul “.
Profesoara Scraba ne reaminteşte că ” cine ia o carte în mână, deschide imediat un dialog cu autorul” .Dar, acum, a cam dispărut dragostea faţă de carte. Dacă iîainte umblai mult dupa un volum, în ultimul timp, autorul dona cărţi cititorilor pentru un ” mulţumesc” dar, acum , nici acest mulţumesc nu îl mai obţinem. În final, profesoara Scraba a oferit , gratuit, iubitorilor de carte, ultimele volume semnate de dânsa. Le-am luat cu mare plăcere şi … i-am mulţumit !!
Şi astfel, s-a încheiat o nouă ediţie a colocviilor de filosofie. O aşteptăm pe cea din anul 2013 !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu