AMINTIRI DIN LEGENDA RUGBIULUI TECUCEAN

    Dupa ce in numarul trecut al ziarului, am comentat despre fotbal si in special despre fotbalul tecucean, pentru o perfecta echilibrare a sportului din orasul nostru, ne-am propus sa scriem in acest numar despre RUGBI si in special despre cei care au dat viata, culoare si mai ales onoare Tecuciului. Voi incepe prin a remarca faptul ca inainte de a scrie acest material, am consultat "Dictionarul enciclopedic" si la cuvantul "Rugbi" am gasit faptul ca , ambele variante - rugbi si rugby - sant la fel de corecte, continuandu-se cu faptul ca " este un joc ce se desfasoara pe un teren dreptunghiular, cu echipe de cate 15 jucatori, cu doua reprize de cate 4o de minute si punctele se inscriu prin culcarea balonului oval in terenul advers sau lovituri printre cele doua bare verticale, deasupra portilor de fotbal" Acest joc sportiv, a fost, atat la Tecuci cat si in multe orase din tara, considerat ca un frate mai mic al fotbalului, ca o umplere de timp, el fiind mai mereu programat in deschiderea meciurilor de fotbal si spectatorii, vrand, nevrand, urmarind acest joc, pe care unii nici macar nu il intelegeau. Daca fotbalul, in conceptia multora, era considerat un sport al inteligentei, un sport al studentilor si oamenilor culti, rugbiul era alaturat boxului, ca un joc dur, murdar, in general al celor nerealizati profesional, un joc muncitoresc. Personal, nu am putut si nu pot fi de acord cu aceasta caracterizare, atat timp cat stiu inca din frageda copilarie, ca oameni importanti in cultura nationala, cum a fost de exemplu apreciatul om de televiziune, reporter sportiv si chiar conducatorul ziarului "Sportul popular"( Gazeta sporturilor de azi), Emanuel Valeriu, sau apreciatul actor Ilarion Ciobanu, au fost jucatori de performanta ai acestui apreciat sport. Revenind la Tecuci, cu multi ani in urma, prin anii 1950, a fost repartizat in orasul nostru ca absolvent al unei scoli de aviatie, un oarecare BANICA.Acesta, pe langa numeroasele bagaje aduse, a venit si cu un balon oval. Aceasta era mingea de rugbi, de care el nu se despartea niciodata. Mai tarziu, s-a aflat ca el practicase acest sport, jucand chiar in esaloanele superioare ale tarii. In fiecare zi, in timpul sau liber, el era pe stadion si spectatorii, sau mai bine zis cei ce treceau intamplator prin stadion, se mirau de ceea ce vedeau. Zvonul s-a intins repede si doi prieteni, tineri pe atunci, pictorii Aurica Buhus si Gica Teodorescu, au fost primii care au intrat in aceasta joaca. Apoi, au inceput sa se adune iubitorii acestui sport si, nu dupa mult timp, a aparut in oras un alt mare " microbist" al balonului oval, Gogu Sfetescu, acesta fiind si primul antrenor tecucean. Tinerii de atunci, au continuat mereu sa vina si nu peste mult, s-au pus bazele primei echipe de rugbi "Aviatia Tecuci"aceasta si pentru faptul ca tatal" echipei, Banica, lucra in acel loc. Apoi, echipa a purtat numele de "Zimbrul" Tecuci- simbol al puterii. Printre cei ce au alcatuit prima echipa- care era inscrisa in divizia nationala B- alaturi de Aurica Buhus, Gica Teodorescu ii mai gasim pe doctorul Pavel Virgil, electricianul Voicu, regretatul profesor de sport Misu Focsa, economistul Puiu Decuseara, Radu Iliescu - avocat - judecator, ing. Macarascu- venit de la Jiul Petrosani, Ing. Geauca, Nae Belosinski, Apostol Glavaski, Ing. Ciosu, Mircea Ciuciu, Stefaniu Ovidiu - papitu - Virgil Apostu- viitorul inginer-arhitect si multi altii. Am enumerat in adins si profesiile, pentru a demonnstra inca odata ca sportul i-a format pe acestia nu numai ca mari sportivi ci si ca OAMENI , folositori societatii

 IANCU AIZIC

Amintiri din legenda rugbiului tecucean - continuare

 

   Echipa noastra a activat mai multi ani in divizia nationala B, purtand apoi numele de "Petrolul Tecuci" -sponsorizata de unitatea de foraj din Tecuci, apoi IRA Tecuci sprijinita de aceasta unitate prin inimosii Gabriel Jelea - inginer sef si Florescu - contabil sef, care au fost si jucatori activi. Echipa a si promovat intr-un an in prima divizie a tarii si astfel, tecucenii, care intre timp incepusera sa indrageasca acest sport, au putut urmari, aci, pe stadionul "Tineretului", echipe de prim rang ale acelor timpuri cum erau :Steaua, Dinamo, Grivita Rosie,Poli Iasi, Poli Timisoara, Jiul, Farul Constanta, Rulmentul Barlad etc. Contactul cu "lumea buna" a rugbiului, a fost foarte benefic pentru orasul nostru care devenisera o adevarata "pepeniera" pentru toata tara. Am inceput sa formam si juniori si astfel ne mandream ca doi tineri tecuceni , Craciunel si Lulu Paunescu au jucat in echipa nationala a Romaniei- la juniori. poi Stefaniu Ovidiu(Papitu) a jucat in echipa de tineret a tarii iar jucatorul Apostol Glavaski a fost primul tecucean pe pieptul caruia era scris "R.P.R.",el fiind de mai multe ori convocat in lotul national. S fost perioada de timp cand aici , pe acest teren, au evoluat nume de prestigiu ale tarii la rugbi cum erau :Viorel Moraru , de la Grivita Rosie, renumitul fundas de nationala, stelistul Alexandru Penciu, poate cel mai bun transformier pe care l-a avut Romania pe aceea vreme si multi alti jucatori valorosi. Am avut aci, la Tecuci, chiar si meciuri internationale sustinute de echipa tecuceana cu echipe din Cehoslovacia, Polonia, etc.

 Asa cum am spus, marile echipe ale tarii, "capturau" jucatori tecuceni, ajungand sa avem rugbisti in Barlad, Galati, Iasi, Timisoara, Constanta, Petrosanisi multe ale orase. Sa incercam acum, o sumara "strigare de catalog " a jucatorilor formati aici, in ordinea alfabetica, fara a avea pretentia ca ii vom putea nominaliza pe toti ce s-au format in orasul nostru : Apostu Virgil, Andrei(Cociubei), ing. Apostolide, Banica, Aurel Buhus, Bostan Vasile, Belosinski Nae, Bercea Florin, Bugan, Boter Octavian, Caragea Florin( a activat la Ancora Galati, Steaua, Farul - component al nationalei tarii), Ciuciu Mircea, Cora Misu, Craciunel ( lot national de juniori), Constantinescu Octav ( poli Isi, fratele fotbalistului Mircea Constantinescu), Ciuhotaru Lica (Poli Iasi), ing. Candrea ( Poli Timisoara), Chitiga Nelu, Condrache Vasile, arh. Caraiene Costel (Arhitectura Bucuresti- alaturi de Virgil Apostu), ing. Ciosu, Chirita C., Doniga Ion, Dorus Denis, ec. Decuseara Puiu, prof. Vica Daraban, Daraban Gica - cel mai bun "produs tecucean" care in perioada anilor 1973-1983, a fost "om de baza " al Nationalei Romaniei" -, Duta N, Drumov Ion, Dodan Aurel, Dumitru Ion, Dodan Stoian, prof . Focsa M    isu, ec. Florescu C, ing. Geauca, Glavaski Aposol ( jucator de nationala), prof. Gheorghiu Virgil(Poli Iasi), Grama Iulian, avocat Iliescu Radu, Hristache Ionut, ing. Jelea Gabriel, ing. Macarascu - Aliosa - venit la noi de la "jiul Petrosani, ing. Mihaila Octav (Talaghir), Marin Victor, Munteanu Cristi, Novac G., Nastase Cristian, ing. Orzan Florinel, Panaite Tache, Parvan N, Parashiv I, Pichiu, doctor Pavel, Popa Genu, Popovici Florin- jucator

de "nationala"care in turneul efectuat cu lotul Romaniei in 197o in Noua Zeelanda, a fost apreciat si comparat cu marii jucatori din Africa de Sud.S-a stabilit la Baia Mare de unde a dat numerosi jucatori lotului national. Apoi, Popa Gica, Paslaru Nelu, Panaite, Paunescu Lulu, Pisaroglu Anton (Steaua), component al lotului national de juniori U 19, participant la C.M. din Franta 2003, medalie de aur la CE U 20 Romania 2004, jucator de lot national la rugbi in 7, Rugina Muti(Poli Iasi), Rarina, Rusu Simion, Rusu Gabi, Stefaniu Ovidiu (Papitu), ing. Sevastre ( a jucat la echipe in Franta), Stratulat Val.(Ispan), doctor dar si profespor de sport, a jucat mult timp la Poli Iasi, ing. Staimetz Aurel ( IPG Bucuresti)Saghean Alin, Teodorescu Gica, Tarlaungeanu, Trofin Mitica, PROF. Voinescu Radu, electricianul Voicu, Vlad Octav(Poli Timisoara) si multi altii pe care ii vom consemna intr-un material viitor. Repet, omisiunile nu sant intentionate, am consemnat din aducerile aminte ale mele si ale prietenilor cunoscuti. Vastitatea profesiilor alaturate numelor, cred ca poate demonstra inca odata, ca acest sport a fost cat se poate de benefic atat pentru noi, cat si pentru oras, incercand sa aratam ca "Nasc si la Tecuci sportivi". Acest sport totusi, a cunoscut o scadere si deaceea, acum, aici, e momentul sa consemnam faptul ca daca azi, acest sport traieste, meritul principal apartine profesorului Dumitru Ghetu, cel care in anul 1991 a infiintat pe langa Scoala Sportiva Tecuci sectia de rugbi avand ca antrenori doi oameni de mare valoare, cu mari suflete, fostii ruibisti Condrache Vasile si Genu Popa. Sa spunem doar ca cei doi au dat jucatori de mare valoare nationala cum ar fi : Petrisor Spataru - lot national U 19 cm Franta 2ooo si lot U 2O cm Africa de sud 2oo1, Bogdan Radu lot juniori U18 1999 si 2ooo, Marius Rusu lot national juniori U 18 2003 SI 2OO4, Viorel Zamfir CE juniori Italia 2004 sau Cristian Murgoci lot U 18 2009 si si 2010.

 Am participat si eu cu foarte mare bucurie , sambata 29 sepembrie 2012, la marea sarbatoare a rugbiului tecucean, intitulaTA "jubileu 62", cand CSS Tecuci, cu sprijinul Federatiei Romane de Rugbi, Directia judeteana pentru tineret si sport Galati si Primaria Tecuci, au organizat sarbatorirea a 62 de ani de rugbi la Tecuci. Atunci, in prezenta primarului municipilui, ec. Tuchel Gerhard Daniel, s-au acordat diplome fostelor glorii tecucene, prezenti fiind si fostii ruibisti  Nicolae Candrea, Virgil Apostu, Apostol Glavaski, ing. Jelea, Vasile Bostan, Virgil Gheorghiu, Florin Bercea si multi altii. Primarul a multumit tuturor, adresand cuvinte elogioase si celor doi antrenori de azi, Popa Genu si Vasile Condrache.

 Nu pot incheia aceste randuri fara a mai multumi incaodata, bunului meu prieten, arhitect Virgil Apostu pentru documentatia pusa la dispozitie si operativitatea de care da dovada, informandu-ma mereu atunci cand un nou jucator cu ascendenta tecuceana, obtine performante remarcabile. Multumesc, Virgile, esti un adevarat fost coleg de clasa !!

   IANCU AIZIC

Radu Voinescu - adevaratul capitan !!

   Imi aduc aminte cum, copil fiind, urmaream cu mare placere meciurile de fotbal dintre echipele tecucene. Remarcasem, pentru eleganta lui in joc, un fundas foarte bun de care se trecea foarte greu, supravegheind cu multa atentie intreaga aparare. Auzisem despre el ca venise in Tecuci, impreuna cu familia, de la Adjud. Apoi am aflat ca se numeste Radu Voinescu. Era tocmai perioada de formare si "cimentare" a echipei de rugbi "Petrolu" si tanarul era atent si la fotbal dar si la antrenamentele rugbistilor, "azvarlind" din cand in cand si cate o privire la cei din spatele terenului. Si nu dupa mult timp, acesta a parasit fotbalul in favoarea rugbiului. Incepusem sa il urmaresc in noua ipostaza, unde ocupa tot rolul de fundas, dar, aici avand cu totul si cu totul alte atributiuni. El era permanent si executantul loviturilor libere de la orice distanta, avand o mare precizie. Era si specialistul nr. 1 in transformarile obtinute in urma eseurilor, pe care in marea majoritate le realiza. Si aceasta pentru ca, la antrenamente insista enorm pe acest lucru, de multe ori, ramanand si dupa antrenamente pentru a executa aceste lovituri. Atunci cand totusi rata, se vedea pe fata lui nemultumirea, dar in acelasi timp si dorinta de a se reabilita, de a ne arata ca, normal, "orice om poate gresi, nimeni nu poate fi perfect"!Era permanent disciplinat, atat in teren cat si in afara lui, un exemplu demn pentru toti colegii de echipa. Stiam ca era "implicat si indoctrinat " ca un mare dinamovist si aceasta datorita faptului ca in tinerete a facut armata la clubul "Dinamo" unde a facut atletism de performanta, pana la nivel de lot national. Discuta intotdeuna de la egal la egal cu tot "microbistii", indiferent de varsta lor si niciodata nu a dat dovada de aroganta , cu toate ca valoarea si performantele lui, ii puteau permite acest lucru. A fost "curtat" de numeroase echipe de rugbi din prima divizie sau din a doua, dar, niciodata nu a existat la el nici cea mai mica intentie de a-si parasi echipa si orasul care l-au adoptat cu toata dragostea. Dupa retragerea de pe teren, beneficiind si de studiile efectuate, a activat ca profesor de educatie fizica la Scoala Sportiva Tecuci, ocupandu-se de atletism dar si de jocuri. Il intalneam mereu prin oras si in discutiile purtate dadea dovada de aceiasi modestie ce l-a caracterizat si cand era pe terenul de sport. cunoscandu-ma ca un "inversunat stelist", discuta permanent foarte moderat si calculat, analizand cu cea mai mare obiectivitate atat plusurile cat si minusurile echipelor si, daca nu stiai ca e un mare dinamovist, nu puteai sa iti dai seama. Urmarea si analiza cu vecinii si prietenii meciurile vizionate, fie de fotbal sau de rugbi, dar, toate discutiile purtau obiectivitatea care l-a caracterizat toata viata. Era si un mare iubitor de animale, isi plimba mereu cainele si nu il scapa nici o clipa din priviri.Daca din intamplare,

nu il observam pe strada, ma saluta el respectuos, cautand mereu sa ascunda ceea ce a fost "O adevarata legenda a rugbiului tecucean"

 A fost greu incercat si a suferit enorm atunci cand si-a pierdut baiatul si apoi, nu dupa mult timp, l-a urmat in ceruri, pentru a fi si acolo, sus, alaturi de el.

 Radu Voinescu a fost pentru echipa de rugbi tecuceana, ceea ce au fost Nelu Nunwailer sau Catalin Haldan pentru Dinamo, Apolzan sau profesorul Constantin pentru Steaua, Costica Stefanescu pentru Craiova, Campeanu pentru Bistrita sau Maftei pentru Rapid, adica UN ADEVARAT CAPITAN !

   Pentru toate acestea, acum, in final, ma simt obligat sa readuc in prim plan unele din nemuritoarele cuvinte ale marelui IOn Creanga ... " nu stiu altii cum sant ... "dar eu, nu am putut si nu pot uita ce a facut si ce a insemnat Radu Voinescu pentru Tecuci. Consider ca e obligatia noastra, a tuturor tecucenilor, a iubitorilor de sport sa nu uitam acest nume.

 IANCU AIZIC

Amintiri despre regretatul meu priete, Florin Caragea!

  

    Era prin octombrie 1962. Incepusem liceul seral. Stateam singur in banca intai, pe randul de la mijloc.La cateva zile dupa inceperea scolii, intra repede pe usa clasei, un tanar blond, cu o mapa in mana. Ma intreaba politicos daca locul de langa mine e liber. Ii spun ca da si imediat imi intinde mana si se recomanda. Ma cheama Florin. Si imediat, in prima ora din acea seara, diriginta noastra de atunci , profesoara Marieta Filita, intra ca de obicei, zambitoare, si ne spue :" Incepand de azi, aveti un nou coleg - Caragea Florin,"  si imediat, Florin se ridica pentru a fi cunoscut de clasa. Ne-am imprietenit foarte repede si aveam sa aflu de la el ca e de loc din partea Tulcei si acum lucreaza la IAS Munteni si in acelasi timp este si elev la o Scoala de maistri la Liceul Agricol. Liceul seral, era atunci la actuala Scoala "Elena Doamna", langa Casa Armatei. In pauza orelor, ne placea sa alergam, precum copiii, prin curtea scolii. Executam pentru dezmortire, sprinturi scurte. Elev fiind, am cochetat si eu cu atletismul, iar in timpul scolii profesionale de la Sibiu, eram chiar in echipa de juniori a Sibiului, avand profesoara de sport o fosta campioana balcanica, Edith Traibal, Dar acum, acest nou prieten, ne impresiona pe toti prin viteza si agilitatea lui.Am aflat de la el ca, era campion judetean si finalist pe tara la campionatele de juniori la atletism dar si la lupte. Acum, pe langa altele, juca si fotbal, in judet, la Avantul Munteni,fiind extrema. Odata, echipa de rugbi a orasului, Petrolul, antrenandu-se pe terenul Liceului Agricol, a asistat la un joc de fotbal obisnuit, intre elevii liceului, printre care era si Florin. Ochiul experimentat al regretatului antrenor Aurica Buhuus, a vazut in el, in extrema de fotbal Florin Caragea, o adevarata "aripa" pentru echipa de rugbi.Rugbiul, era pe atunci " proaspat" la Tecuci. Nea Aurica l-a contactat si i-a spus daca vrea sa faca "rugbi"Dar eu, a raspuns Florin, nici nu stiu ce e cu acest joc, la care "nea Aurica " i-a zis simplu : Prinzi mingea si fugi cu ea spre terenul advers. Eu nu stiu cine te poate prinde!Restul, invatam pe parcurs. Asa a si fost. Dupa cateva meciuri, ajunsese deja o vedeta locala. Facea naveta la Munteni. La Tecuci. nu avea pe nimeni. De multe ori, cand aveam mai multe ore si nu mai avea autobuz la Munteni, il luam acasa la mine si dormeam impreuna. Parintii mei si mai ales fratele, il acceptasera cu drag, ca un nou membru al familiei. Nu pot uita cum, la un meci disputat la Tecuci, , in urma unui placaj facut de un aparator, acesta a calcat cu gheata pe capul lui, si a fost scos la marginea terenului si dus apoi la spital. La externare, intrebat unde locuieste, a dat adresa mea si astfel, pana la vindecare, a stat numai la noi, Dupa circa un an, a fost chemat la echipa "Ancora " Galati" si apoi, pe perioada stagiului militar, a jucat la echipa campioana pe atunci "Steaua", echipa prin care a cunoscut adevarata consacrare sportiva, fiind cu aceasta campion national si participand la numeroase meciuri internationale, in tara dar si peste hotare. A fost apoi luat de echipa Farul Constanta, unde si-a incheiat si activitatea sportiva. Pe unde trecea, fie in tara, dar mai ales peste hotare, imi expedia mereu vederi. Apoi, o buna bucata de vreme, nu am mai stiut nimic de el, pierzandu-i adresa. In urma cu cativa ani, am fost cu familia la mare. Am luat cu rabdare cartea de telefon si l-am gasit. Am format numarul si mi-a raspuns o voce feminina. Am intrebat "Casa Caragea" iar raspunsul

a fost foarte ezitant. Am spus cine sant si doamna a spus : Da, Florin imi vorbea mereu de Dv. Acum insa e tare bolnav, are Parkinson! Am fost parca si mai inversunat sa-mi revad prietenul dar sotia a continuat :Stiti,stam intr-o garsoniera si ... Am cereut adresa exacta si fiind cu masina, am ajuns imediat la el acasa. Pe drum, ma tot intrebam cum e posibil, ca o mandrie locala, fosta si mandrie nationala, sa fie marginalizata in asa masura. Daca celebru roman al lui Alexandru Dumas, amintea de o reantalnire "Dupa 20 de ani", noi acum, ne revedeam, dupa 40 de ani !!Desi eram cu familia, am urcat singur. Sotia, mi-a deschis zambitoare intreband : Ati spus ca santeti cu familia, unde sant ei acum ?Nu vreau sa va deranjez, am raspuns dar, doamna m-a luat de mana si am coborat sa fim cu totii la acest eveniment. Nu stiu cum sa descriu mai bine revederea cu prietenul meu Florin. Voiam parca sa refuz figura ce o aveam in fata, un om plin de suferinte, vazand in el aceea persoana care statea cu mana intinsa spre mine spunandu-mi, in urma cu 4o de ani " Ma cheama Florin!"Dar, aceasta e viata si noi trebuie sa o traim asa cu bune si cu rele. Aveam apoi sa aflu ca bucuriile familei pline de griji de azi, se afla doar in cei doi copii ai lor, Ionut , nascut in anul 1975, absolvent al Facultatii de Educatie Fizica, fost campion national cu Farul, in aceea perioada locuind la Montreal, triplu campion al provinciei Ouebec cu echipa Parc Olympec, iar in timpul liber un fin poet, una din carti aparuta chiar in acel an si intitulata "Delirium Tremens, pe care mi-a daruit-o cu multa placere si bucurie. Al doilea copil, o fata, Florina, atunci locuia in Spania. De la imbolnavirea lui Florin, sotia lui Florin, fost portar al echipei de handbal Farul, a fost nevoita sa abandoneze totul spre a se ocupa cat mai mult de Florin. Marele rugbist de valoare nationala si internationala, dupa ce nu a mai jucat, a lucrat la Spatii Verzi, pensionat, retribuit cu "Teribila " suma de 5oo Ron lunar. Putin zic eu, fata de ceea ce a facut el pentru sport. Clubul Farul, caruia el i-a fost foarte devotat, nu l-a ajutat cu absolut nimic. Florin mi-a pus in brate un album si, cu mana tremuranda, imi explica : Aici sant in Franta, aici in Canada ... dar ochii ii lacrimeaza.

 Nu am putut sta mult la el. Am mai vorbit apoi cu familia Caragea la telefon iar in luna septembrie a anului trecut, la sarbatoarea rugbiului prilejuita de 62 de ani de rugbi la Tecuci, manifestarea a inceput cu o slujba de pomenire oficiata de un sobor de preoti, pentru rugbisti decedati, atunci, auzind si numele CARAGEA FLORIN! Am intrebat organizatorii de unde au aceasta stire si mi s-a raspuns : De pe saitul Fedreatiei !

 Am vorbit apoi cu doamna Elena, sotia lui Florin, care mi-a erxplicat, printre lacrinmi, dureroasele ultime clipe ale celui ce a fost prietenul meu. Acum, de Florii, am tinut sa aduc felicitari ficei lui, Florina, care ii va duce mai departe numele.

  Dumnezeu sa-l aibe in paza !!

  IANCU AIZIC

IN LOC DE FINAL

         

    Asa cum am consemnat la inceputul acestor insemnari,am incercat sa aducem in prim plan aspecte si marturii ale acestui frumos si barbatesc joc sportiv care a intrat acum in cel de al 63 an de existenta tecuceana.Manifestarea ce a avut loc in septembrie 2012 cu ocazia manifestarii"Jubileu 62"la care a participat si primarul municipiului ec.Tuchel Gerhart Daniel,a fost una din marturiile faptului ca actuala conducere a primariei se preocupa si de aceasta disciplina sportiva,aici fiind prezenti si delegati de la Directia Judeteana de sport si chiar de la federatie de regbi.La materialul consemnat demine in presa vremii si care analiza desfasurarea acestui eveniment, unul din comentariile primite consemna textual:"Felicitari pentru splenditul articol"Jubileu 62"si completez cu urmatoarele:cel mai mare rugbist si antrenor plecat din Tecuci la Timisoara a fostdupa mine Florin Popovici,campion national in anul 1972 cu echipa Universitatea Timisoara.El facea parte din lotul national al Romaniei jucand apoi la Baia Mare unde a fost si antrenor.Il putem aranja pe Florin Popovici in fruntea erarhiei rugbistice ca antrenor reusind si eventul adica cupa si campionat in anul 1990.Tot in anul 1990 ca antrenor alaturi de colegul Teodor Radulescu,realizeaza cea mai spectaculoasa victorie in Franta la Aush-Franta-Romania-6-12.Ziarele din intreaga lume au comentat mult timp jocul practicat de echipa Romaniei.Ma bucur ca a-ti amintit atat de multe nume pe care,sa fiu sincer le-am cunoscut jucand rugbi cu ei impreuna.Semneaza Gigi Zisu-Florida Statele Unite ale Americii.Mai dorim sa spunem ca la moartea rugbistului Florin Caragea pe saite federatiei de regbi au aparut mai multe condoleante si pareri de rau din partea unor sportivi de mare valoare printre care si Bodarlau Bogdan din localitatea Lille-Franta,Josef Wieland-din Baia Mare si multi altii.Aceste marturii vin sa completeze frumosul tablou al sportului cu balonul oval de aici din Tecuci trecand de mult granitele tarii.

IANCU AIZIC

Scurt interviu cu Apostol Glavaski, primul rugbist tecucean ajuns in lotul Romaniei!

  Luni 13 mai 2013, la prima ora a diminetii, am sunat la domnul Aostol Glavaski. Mi-a raspuns o doamna si dupa ce m-am prezentat spunandu-i ca doresc sa iau un scurt interviu renumitului domn Glavaski, aceasta mi l-a dat imediat la telefon. Dupa ce i-am explicat ca realizam o pagina de rugbi in noul ziar local "Tecuceanul", am inceput "atacurile " la marele sportiv :

 Reporter - Va deranjez doar cu cateva intrebari pentru tecucenii care iubesc sportul si nu uita ce ati reprezentat Dv. pentru ei.

 A.G.  Cand e vorba de tecucenii mei dragi, nu sant niciodata deranjat. De aceea, in septembrie 2012, cand am fost contactat de organizatorii evenimentului"Jubileu 62"nu am ezitat cu toate ca am o anumita varsta.

Reporter-apropo,va rog spuneti-mi data nasterii dvs.

AG-sunt nascut la 13 aprilie 1934.

Reporter-cum v-ati apropiat de rugbi ?

AG-aveam 19 ani,lucram la uzina electrica si era aceea febra a rugbiului in Tecuci.M-am dus la stadion unde antrenori erau Aurica Buhusi si Gogu Sfetescu si am devenit imediat jucator de baza a echipei.Apoi am fost contacta si covocat la echipa de tineret a tarii si imediat la lotul de seniori unde am jucat alaturi de Alexandru Penciu,Viorel Moraru,Zlataru si altii.Apoi am fost transferat la Barlad la Constructorul,Rulmentul ajungand la Ancora Galati,oras in care am ramas si astazi.

Reporter-cand ati jucat pentru prima oara in lotul mare al Romaniei ?

AG-in 1956,aveam deci 22 de ani.Atunci pe pieptul meu aveam pe tricou stema si insemnele RPR si eu ma simteam mandru ca un tecucean a ajuns sa asculte alaturi de echipa imnul tarii.

Reporter-spuneti-mi povestea cu circul,cu lanturile pe cae se spune ca le rupeati.

AG-da venise in perioada anilor 1954/1955 un circ la Tecuci si eu mergeam acolo pentru a da aceste reprezentatii.Au fost"nebuneli"ale tineretii pentru ca eram recunoscut ca aveam o forta deosebita.

Reporter-aveti copii ?

AG-da,si ma mandresc cu ei.Fata,Marina are 52 de ani,iar baiatul Eugen are 45 de ani.

Reporter-au legaturi cu sportul ?

AG-din pacate,nu.

Reporter-va multumesc foarte mult si doresc sa va deranjez la inceputul anului viitor pe 13 aprilie,atunci cand veti implini frumoasa varsta de 80 de ani.

AG-va multumesc si eu si urez toate cele bune tecucenilor care nu m-au uitat.

IANCU AIZIC

Oamenii de langa noi ... Frizerul Gelu Miron (Figaro)

    

    De cand lumea si pamantul, frizeriile au fost si au ramas locurile unde s-au facut si s-au desfacut guverne, casnicii, echipe de fotbal locale si chiar nationale  aici gasindu-se cei mai priceputi analisti politici, mondeni si sportivi, in asa fel incat Ion Cristoiu, Cristian Tudor Popescu, Cristi Brancu, Ovidiu Ionitoaia, Mihai Mironica sau Horia Ivanovici, sunt niste pitici, in pantaloni scurti, care nu cunosc si nu stiu absolut nimic.

   Tecuciul, pe langa faptul ca a avut industrie si agricultura dezvoltata, a avut si o puternica retea

de prestari servicii prin Cooperativele Prestarea si Straduinta unde conducatorii, fie ca erau Coca Adamoaie, Neagu sau altii, ofereau servicii de ceasornicarie, cizmarie, confectii, reparatii radio si TV dar si frizerie si coafura. Stdiind lista frizeriilor din Tecuci, am aflat ca principale centre erau postate la Gara de sud,la Hotelul Turist, in fata parcului, la blocul turn de la Liceul agricol si chiar si in Tecuciul Nou. La o adunare sumara a acestora, remarcam faptul ca in Tecuci, lucrau circa 6o de frizeri, ramanand de neuitat cei ce "au dominat" perioada anilor l960-1980 in frunte cu neuitatul Bacnaru-zis Nita Scandal, liderul galeriilor de fotbal, Chitanta, Ion Arcus, Lucanescu, Buricel, Creitaru, Maceanca si inca multi altii.

   La frizerie, cum am spus, se discutau cele mai diverse domenii iar atunci cand vedeai ca nu mai ai cu cine discuta, sau certa, atunci puneai mana pe un ziar sau o revista din cele care erau pe masute si pana iti venea randul la scaun, mai vedeai ce se mai intampla in lume.

 Asa cum fiecare om isi are medicul, cizmarul, farmacistul, notarul sau avocatul sau, de obicei, fiecare om isi are si frizerul lui, adica omul care iti cunoaste toate obiceiurile si mai ales preferintele. Atunci cand iei loc pe scaun, el te intreaba doar "Obisnuit?, tu ii spui "Da" si, omul trece la treaba. Personal, am fost coleg inca din clasa intai coleg cu unul din cei mai cunoscuti acum, frizeri din oras, Miron Gheorghe, pe scurt Gelu Miron si iata ca azi, dupa mai bine de 55 de ani, sant tot vajnicul lui client. Am facut mai sus afirmatia ca acesta este unul din cei mai cunoscuti - si mai adaug-si priceputi si renumiti frizeri ai orasului. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar si in frizerie, ca de altfel in toate meseriile, au fost si au ramas meseriasi de elita, dar si unii care nu se pot situa pe "podium".Pentru mine, daca ar fi sa enummar pe cei mai de elita frizeri ai orasului, asi pune in frunte pe frizerul Nicu Rolea- priceput si elegant, continuand cu " malagambistul Constantin Chihaia, Ovidiu Manolache si apoi se poate continua cu altii. Atunci cand eram indemnat de sotie " vezi ca trebuie sa te tunzi", il cautam pe Gelu la frizeria de la parc, unde se lucra in doua schimburi,cum intram, daca nu il vedeam pe Gelu, eram imediat contactat : Gelu e dupa amiaza ! Si daca stiam ca el este in concediu si trebuia sa ma tund, ma " dadeam" pe mana lui Ovidiu. Cum ajungeam acasa, sotia ma lua de la usa ": Nu te-a tuns Gelu, uite cum arati !"De fiecare data cand imi iau locul pe scaun, fostul meu coleg de scoala ma intreaba : " Ce iti mai face familia?Si se bucura apoi, ca un copil, cand ii spun ca totul e in regula. Nu doresc ca ceea ce spun sa fie interpretat ca ceva politic, dar, de multe ori, glumesc cu el si ii spun ca ar putea fi " un nomencaturist" pentru ca, dar ar fi intrebat , cum era canva la moda, " ce ai facut in ultimii doua zeci de ani?", el ar trebui sa raspunda ca a servit - tuns si barbierit - pe toti primsecretarii sau membri ai conducerii locale, care veneau la el sau era invitat sa ii serveasca in alte locuri. Din pacate, ultima inundatie, i-a afectat total locuinta, el locuind pe str. Eminescu. Acum, toate au fost remediate, dar durerea, chinul si suferinta, au ramas.

 Dupa ce s-a pensionat de la Cooperativa Straduinta, nu aputut sa stea fara sa profeseze si, gasind un loc pe str. Unirii, vis a vis de Scoala Ion Petrovici, lucreaza zilnic. Atelierul este recent renovat total, totul sub deviza faptului ca "Omul sfinteste locul"Acum, lucreaza impreuna cu fica sa, careia ii va preda " meseria"

 Discutand recent cu el, mi-a reamintit de multi frizeri care au fost, avand totusi respect si consideratie fata de unul in special : Ilie David, care m-a invatat adevarata meserie !Acum, fata se straduie sa se ridice la nivelul tatalui, pentru ca firma " Figaro" sa existe si in continuare !

  IANCU AIZIC

Sport--- Amintiri din legenda rugbyului tecucean 13 mai 2013

     După ce în numărul trecut al ziarului am comentat despre fotbal și în special despre fotbalul tecucean, pentru o perfectă echilibrare a sportului din orașul nostru, ne-am propus să scriem în acest număr despre Rugby și în special despre cei care au dat viață, culoare și mai ales onoare Tecuciului. Voi începe prin a remarca faptul că, înainte de a scrie acest material, am consultat „Dicționarul enciclopedic” și la cuvântul Rugby am găsit faptul că, ambele variante – rugbi și rugby – sunt la fel de corecte, continuându-se cu faptul că „este un joc ce se desfașoară pe un teren dreptunghiular, cu echipe de câte 15 jucători, cu două reprize de câte 40 de minute, iar punctele se înscriu prin culcarea balonului oval în terenul advers sau lovituri printre cele două bare verticale, deasupra porților de fotbal”.

Acest joc sportiv, a fost, atât la Tecuci cât și în multe orașe din țară, considerat ca un frate mai mic al fotbalului, ca o umplere de timp, el fiind mai mereu programat în deschiderea meciurilor de fotbal și spectatorii, vrând, nevrând, urmăreau acest joc, pe care unii nici macar nu îl înțelegeau.

Dacă fotbalul, în concepția multora, era considerat un sport al inteligenței, un sport al studenților și oamenilor culți, rugby-ul era alăturat boxului, ca un joc dur, murdar, în general al celor nerealizați profesional, un joc muncitoresc. Personal, nu am putut și nu pot fi de acord cu această caracterizare, atât timp cât știu încă din frageda copilărie, ca oameni importanți în cultura națională, cum a fost de exemplu apreciatul om de televiziune, reporter sportiv și chiar conducatorul ziarului „Sportul popular” ( Gazeta sporturilor de azi), Emanuel Valeriu, sau apreciatul actor Ilarion Ciobanu, au fost jucători de performanță ai acestui apreciat sport.

Revenind la Tecuci, cu mulți ani în urmă, prin anii 1950, a fost repartizat în orașul nostru ca absolvent al unei școli de aviație, un oarecare Bănică. Acesta, pe lângă numeroasele bagaje aduse, a venit şi cu un balon oval. Aceasta era mingea de rugby, de care el nu se despărțea niciodată. Mai tarziu, s-a aflat că el practicase acest sport, jucând chiar în eșaloanele superioare ale țării. În fiecare zi, în timpul sau liber, el era pe stadion, și spectatorii, sau mai bine zis cei ce treceau întâmplător prin stadion, se mirau de ceea ce vedeau. Zvonul s-a întins repede și doi prieteni, tineri pe atunci, pictorii Aurică Buhus și Gică Teodorescu, au fost primii care au intrat în această joacă. Apoi, au început să se adune iubitorii acestui sport și, nu după mult timp, a apărut în oras un alt mare „microbist” al balonului oval, Gogu Sfetescu, acesta fiind și primul antrenor tecucean.

Tinerii de atunci, au continuat mereu să vină și nu peste mult, s-au pus bazele primei echipe de rugby „Aviația Tecuci”, aceasta și pentru faptul că „tatăl” echipei, Bănică, lucra în acel loc. Apoi, echipa a purtat numele de „Zimbrul” Tecuci – simbol al puterii. Printre cei ce au alcătuit prima echipă – care era înscrisă în divizia natională B – alături de Aurică Buhuș, Gică Teodorescu îi mai găsim pe doctorul Pavel Virgil, electricianul Voicu, regretatul profesor de sport Mișu Focșa, economistul Puiu Decuseară, Radu Iliescu – avocat – judecător, ing. Macarașcu – venit de la Jiul Petroșani, ing. Geaucă, Nae Beloșinski, Apostol Glavaski, ing. Cioșu, Mircea Ciuciu, Ștefăniu Ovidiu – papitu – Virgil Apostu – viitorul inginer-arhitect și mulți alții. Am enumerat înadins și profesiile, pentru a demonnstra încă o dată că sportul i-a format pe aceștia nu numai ca mari sportivi ci și ca oameni, folositori societăţii.

Amintiri din legenda rugbiului tecucean – continuare 

Echipa noastră a activat mai mulți ani în divizia națională B, purtând apoi numele de „Petrolul Tecuci” – sponsorizată de unitatea de foraj din Tecuci, apoi IRA Tecuci sprijinită de această unitate prin inimoșii Gabriel Jelea – inginer șef și Florescu – contabil șef, care au fost și jucători activi. Echipa a și promovat într-un an în prima divizie a țării și astfel, tecucenii, care între timp începuseră să îndrăgească acest sport, au putut urmări, aci, pe stadionul „Tineretului”, echipe de prim rang ale acelor timpuri cum erau: Steaua, Dinamo, Grivița Roșie, Poli Iași, Poli Timișoara, Jiul, Farul Constanța, Rulmentul Bârlad etc. Contactul cu „lumea bun” a rugbiului, a fost foarte benefic pentru orașul nostru care deveniseră o adevărată „pepenieră” pentru toată țara. Am început să formăm și juniori și astfel ne mândream că doi tineri tecuceni, Crăciunel și Lulu Păunescu au jucat în echipa națională a României – la juniori. Ștefaniu Ovidiu (Papitu) a jucat în echipa de tineret a țării, iar jucătorul Apostol Glavaski a fost primul tecucean pe pieptul căruia era scris „R.P.R.”, el fiind de mai multe ori convocat în lotul național. A fost perioada de timp când aici, pe acest teren, au evoluat nume de prestigiu ale țării la rugby cum erau: Viorel Moraru de la Grivița Roșie, renumitul fundaș de națională, stelistul Alexandru Penciu, poate cel mai bun transformier pe care l-a avut România pe aceea vreme, și mulți alți jucători valoroși. Am avut aici, la Tecuci, chiar și meciuri internaționale susținute de echipa tecuceană cu echipe din Cehoslovacia, Polonia, etc.

Așa cum am spus, marile echipe ale țării, „capturau” jucători tecuceni, ajungând să avem rugbiști în Bârlad, Galați, Iași, Timișoara, Constanța, Petroșani și multe ale orașe. Să încercăm acum, o sumară „strigare de catalog” a jucătorilor formați aici, fără a avea pretenția că îi vom putea nominaliza pe toți ce s-au format în orașul nostru: Apostu Virgil, Andrei (Cociubei), ing. Apostolide, Bănică, Aurel Buhuș, Bostan Vasile, Beloșinski Nae, Florin Bercea, Bugan, Octavian Boter, Florin Caragea (a activat la Ancora Galați, Steaua, Farul – component al naționalei țării), Mircea Ciuciu, Mișu Cora, Crăciunel (lot național de juniori), Constantinescu Octav (Poli Iași, fratele fotbalistului Mircea Constantinescu), Ciuhotaru Lică (Poli Iași), ing. Candrea (Poli Timișoara), Nelu Chițiga, Vasile Condrache, arh. Costel Caraiene (Arhitectura București – alături de Virgil Apostu), ing. Ciosu, Chiriță C., Doniga Ion, Denis Doruș, ec. Puiu Decuseară, prof. Vică Daraban, Gică Daraban – cel mai bun „produs tecucean” care în perioada anilor 1973-1983, a fost „om de baza” al Naționalei României, Duță N, Ion Drumov, Aurel Dodan, Ion Dumitru, Stoian Dodan, prof . Mișu Focșa, ec. Florescu C., ing. Geauca, Aposol Glavaski (jucător de națională), prof. Virgil Gheorghiu (Poli Iași), Iulian Grama, avocat Radu Iliescu, Ionuț Hristache, ing. Gabriel Jelea, ing. Macarașcu – Alioșa – venit la noi de la „Jiul Petroșani”, ing. Octav Mihailă (Talaghir), Victor Marin, Cristi Munteanu, Novac G., Cristian Năstase, ing. Florinel Orzan, Tache Panaite, Parvan N, Parashiv I, Pichiu, doctor Pavel, Genu Popa, Florin Popovici– jucător de „națională” care în turneul efectuat cu lotul României în 1970 în Noua Zeelandă, a fost apreciat și comparat cu marii jucători dinAfrica de Sud. S-a stabilit la Baia Mare de unde a dat numeroși jucători lotului național.

Apoi, Gică Popa, Nelu Pâslaru, Panaite, Lulu Păunescu, Anton Pisăroglu (Steaua), component al lotului național de juniori U 19, participant la C.M. din Franța 2003, medalie de aur la CE U 20 România 2004, jucător de lot național la rugby în 7, Muti Rugină (Poli Iași), Rarina, Simion Rusu, Gabi Rusu, Ovidiu Ștefăniu (Papitu), ing. Sevastre (a jucat la echipe în Franța), Stratulat V. (Ispan), doctor dar și profesor de sport, a jucat mult timp la Poli Iași, ing. Aurel Staimetz ( IPG București), Alin Saghean, Gică Teodorescu, Tărlăungeanu, Mitică Trofin, prof. Radu Voinescu, electricianul Voicu, Octav Vlad (Poli Timișoara) și mulți alții pe care îi vom consemna într-un material viitor. Repet, omisiunile nu sunt intenționate, am consemnat din aducerile aminte ale mele și ale prietenilor cunoscuți. Vastitatea profesiilor alăturate numelor, cred că poate demonstra încă o dată, că acest sport a fost cât se poate de benefic atât pentru noi, cât și pentru oraș, încercând să arătăm că „Nasc și la Tecuci sportivi”. Acest sport totuși, a cunoscut o scădere și de aceea, acum, aici, e momentul să consemnăm faptul că dacă azi, acest sport trăiește, meritul principal aparține profesorului Dumitru Ghețu, cel care în anul 1991 a înființat pe lângă Școala Sportivă Tecuci secția de rugby, având ca antrenori doi oameni de mare valoare, cu mari suflete, foștii rugbiști Vasile Condrache și Genu Popa. Să spunem doar că cei doi au dat jucători de mare valoare națională cum ar fi: Petrișor Spătaru – lot național U 19 CM Franța 2000 și lot U 2O CM Africa de sud 2001, Bogdan Radu lot juniori U18 1999 și 2000, Marius Rusu lot național juniori U 18 2003 și 2004, Viorel Zamfir CE juniori Italia 2004 sau Cristian Murgoci lot U 18 2009 și 2010.

Am participat și eu cu foarte mare bucurie, sâmbătă, 29 septembrie 2012, la marea sărbătoare a rugbyului tecucean, intitulată „Jubileu 62”, când CSS Tecuci, cu sprijinul Federației Române de Rugby, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Galați și Primăria Tecuci, au organizat sărbătorirea a 62 de ani de rugby la Tecuci. Atunci, în prezența primarului municipiului, ec. Daniel Gerhard Țuchel, s-au acordat diplome fostelor glorii tecucene, prezenți fiind și foștii rugbiști Nicolae Candrea, Virgil Apostu, Apostol Glavaski, ing. Jelea, Vasile Bostan, Virgil Gheorghiu, Florin Bercea și mulți alții. Primarul a mulțumit tuturor, adresând cuvinte elogioase și celor doi antrenori de azi, Popa Genu și Vasile Condrache.

  Nu pot incheia aceste rânduri fără a mai mulțumi încă o dată, bunului meu prieten, arhitect Virgil Apostu pentru documentația pusă la dispoziție și operativitatea de care dă dovadă, informându-mă mereu atunci când un nou jucător cu ascendență tecuceană, obține performanțe remarcabile.

- Arun Durancea la „Academia lui Horia” 13 mai 2013

  Concetățeanul nostru, Arun Durancea, după ce a apărut în transmisii directe la Antena 1, la Dan Negru, la emisiunile „Ziua judecății”, „Ciao Darwin”, la Kanal D la „Roata norocului” prezentată de Liviu Vârciu sau emisiunea „Happy Hour” a lui Cătălin Măruță sau în serialul „Iubiri secrete” de la Prima Tv, iată-l acum, revenit la Prima Tv.

Vineri, 10 mai 2013, Arun s-a prezentat pentru a participa la preselecția emisiunii „Academia lui Horia”. La aceste selecții s-au prezentat peste o mie de concurenți care, trecând prin mai multe „filtre”, au rămas doar o sută, iar în ultimii 20, s-a calificat și tecuceanul nostru Arun Durancea.

De menționat este faptul că regizorul emisiunii de la postul Prima TV este tecuceanul Adrian Chiscop, nepotul apreciatului profesor Nicolae Chiscop, gazetar vechi în presa tecuceană. Discutând personal cu regizorul susmenționat, acesta și-a arătat disponibilitatea de a colabora și sprijini tecucenii și activitatea acestora, stându-ne oricând la dispoziție.

Arun Durancea ține neaparat să mulțumească din suflet familiilor Marin din Tecuci (patron la firma Genspor) și Stelică Busuioc din Galați care l-au sprijinit financiar cu deplasările în capitală.

Societate-- Despre un dascăl de excepție: profesorul Constantin Solomon 13 mai 2013

 

 Sunt lucruri în viață care, oricât ai dori, nu poți să le uiți nicicând. Primii pași în viață, primele cuvinte rostite, prima învățătoare care ți-a luat încet mânuța și te-a dirijat spre mirifica lume a literelor și cifrelor și apoi cunoștinta cu dascălii care ți se perindau oră după oră, începând cu clasa a cincea, după ce până atunci făceai toate orele cu draga ta învățătoare.

Acum, la fiecare obiect ai alt profesor. Toți aceștia au avut și își vor avea locul lor cuvenit în inimile noastre.

Cu ceva timp în urmă am participat la Casa de Cultură, la etaj, la vernisajul unei expoziții. Privirea mi s-a oprit asupra unei plăcuțe pe care scria „Sala Constantin Solomon”. Am avut atunci o plăcută tresarire la gândul că acest mare om, acest  profesor mi-a fost dascăl la Școala nr.3 , situată atunci în apropierea spitalului. Am luat în mână cartea profesorului Vasile Ghica „Nasc și la Tecuci oameni”, de unde am luat principalele date ale apreciatului profesor C. Solomon. Născut la 27 noiembrie 1899 în satul Avramești, judetul Tutova și decedat la 17 decembrie 1991 la Tecuci, și caracterizat scurt-istoric literar și profesor. În tabloul personalităților tecucene care se afla  pe holul Casei de Cultură îl găsim sub titlul de scriitor. Și întradevăr a fost un mare scriitor, iar printre lucrările publicate de dânsul găsim: „Biblia de Bucuresti-1688, Cele mai frumoase poezii românești, Antologie pentru tineret, Documente tecucene” ș.a.

Ca profesor, din descrierile făcute de dânsul, referitoare la scriitori și poeți nu se putea să nu ințelegi imensa dragoste pe care o manifesta pentru limba și poporul în mijlocul căruia s-a născut și trăia. Pedepsea grav incoerența în exprimări și, mai ales, dezacordurile, care pentru noi copii erau inerente. În același timp aprecia în mod deosebit eleganța în exprimările elevilor. Parcă dispăruse distanța profesor-elev, el fiindu-ne un adevarat părinte.

Știam de la elevii mai mari că predase ca profesor la Școala Comercială, apoi la Liceul de băieți „Dimitrie Sturdza”, Liceul nr.2, unde de altfel în perioada 1936-1938 a fost și director. Se înțelegea foarte bine cu celelalte cadre didactice cum ar fi: profesorii Nicu Constantini, de la limba rusă, N. Vasilica la matematică, Mânzu la fizică, Munteanu la geografie, și, mai ales cu directorul de atunci, profesorul Ailoaie.

Îmi amintesc cu mare plăcere cum în acea perioadă a anilor 1955-1965, eu locuiam pe strada Ștefan cel Mare, și aveam ieșire pe strada C. Negri, stradă unde la nr.9 locuia dânsul, în imediata apropiere a sediului fostei societăți de foraj Tecuci. Era perioada când soția, profesoara și poeta Mariana Solomon decedase și dânsul își ținea singur gospodăria în acea căsuță deosebit de modestă pe care o putem vedea și astăzi. Îl zăream mereu trebăluind prin curte sau făcand curat în cameră, mereu cu mătura în mână și cu geamurile deschise, fiind așa cum am mai spus, un adept al eleganței, curățenie și ordine în orice activitate. Am susținut, și susțin în continuare că această locuință ar trebui semnalizată și notificată într-un anumit fel pentru că, după modesta mea părere, acest nume, Constantin Solomon a reprezentat și reprezintă ceva pentru istoria tecuceană.

Îi voi păstra imaginea așa cum mi-l reamintesc la prima oră din clasa a cincea, când, venind în clasa noastră pentru prima oară cu catalogul în mână l-a pus pe catedră și a spus: „Bună ziua, mă numesc Constantin Solomon, si vom face împreună limba română”. Promit că ori de cate ori voi auzi acest nume voi avea acea tresărire plăcuta pe care am avut-o acum când m-am simțit obligat să aștern pe hârtie aceste rânduri. Pentru că, dragostea mea pentru literatură, pentru citit, și mai ales pentru scris cunoaște doua nume de profesori de Limba română, care mi-au insuflat aceasta dragoste eternă: Constantin Solomon și Nadia Decuseară.

„Să nu ne răzbunați!”

      19 aprilie 2013

 Protopopiatul Tecuci și Casa de Cultură a Municipiului în colaborare cu Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) filiala Botoșani și Fundația Nektarios, au organizat joi 18 aprilie 2013, în sala „Studio” a Casei de Cultură, conferința și lansarea de carte „Să nu ne răzbunati!”. Lucrarea reprezintă mărturii zguduitoare despre suferințele românilor din Basarabia.

 Manifestarea a avut invitat de onoare pe părintele Moise Iorgovan, preot la Mănăstirea Oașa, autorul cărții de față. Parintele Moise Iorgovan, este născut în anul 1974 la Reșita, fiind absovent al Facultății de Drept din Timișoara. În anul 1996, îl găsim frate la Mănăstirea Pasaga – Alba. A citit și a rămas impresionat de lucrarea „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt, cunoscând apoi pe deținuți (părintele Oprea Crăciun de la Cincis și părintele Iovu Sabare din Folt dar și pe părintele Justin Parvu de la Mănăstirea Petru Vodă) pentru ca apoi să îl cunoască pe părintele Gh. Calciu, pe care l-a avut invitat la Mănăstirea Oașa. A realizat un interesant material despre chinurile basarabenilor, considerând aceasta drept „cea mai oropsită parte a pământului românesc”.

Manifestarea de față a fost deschisă de Viorel Burlacu, director al Casei de Cultură care, după cuvântul de deschidere, văzând prezența în sală a numeroși preoți, a solicitat începerea acțiunii cu o rugăciune. Printre invitați, alături de numeroase personalități ale culturii tecucene, a fost și părintele protopop Gheorghe Joghiu.

Profesorul Burlacu a subliniat faptul că titlul cărții a fost dat ținându-se seama și de nemuritoarele cuvinte rostite de marele patriot Mircea Vulcănescu, mort în închisorile comuniste, în anul 1950, la vârsta de 44 de ani, care a lăsat drept testament, cuvintele „să nu ne răzbunați”. În continuare, ne-a prezentat invitatul de onoare Moise Iorgovan, prin cuvintele „Fiți binevenit la noi, dv. care sunteți un fel de „Badea Cârțan”, preferând să lăsați chilia mănăstirii pentru a vă apleca spre praful cărților. Colindând în țară dar și dincolo de Prut, felicitându-vă acum pentru faptul că ați ajuns și la Tecuci”.

Invitatul a început prin cuvintele: „E greu să fii prezentat și mai ales să fii laudat”. Ne spune, în continuare, că a discutat cu peste 200 de persoane care au trecut prin închisori și chinurile acestora.  După ce își localizează Mănăstirea Oașa în Carpații Meridonali, ni se recomandă că un „adevărat rege al autostopiștilor” pentru drumurile făcute prin țară, pentru documentare, drumuri pe care le consideră „făcute cu mult rost”. Nu se consideră a fi un cercetător științific, făcând totul din suflet, fiind mai mult un haiduc decât un părinte, mirându-se parcă și el, la fel ca mulți alții „cum de un călugăr, în loc să stea la mănăstire, umblă mereu prin țară”.

Ne vorbește în continuare de legătura cu Valeriu Gafenco spunând că „în închisori au fost mulți ca el”. Mulțumește în continuare actorului Dan Puric pentru faptul că acesta i-a pus la dispoziție o echipă de filmare subliniind faptul că, marea majoritate a celor intervievați aveau vârsta cuprinsă între 80-103 ani, rămânând uimit de forța și vitalitatea acestor adevărați oameni, mulți din aceștia mergând pe deviza „ce nu ne omoară, ne întărește”. Ne vorbește și de Ghiță Grecu, de 98 de ani, pe care îl găsea numai seara, toată ziua umblând cu diferite probleme prin oraș.

Vorbește și de experiența din închisoare spunând că „nu există înviere fără răstignire”, reamintindu-ne că e necesar să ne întrebăm mereu „cum stăm cu iertarea”. Face în continuare interesante comparații între suferințele celor din lagărele naziste și închisorile comuniste, consemnând faptul că închisorile comuniste au fost mult mai groaznice decât lagărele naziste, punând în prim plan chinurile deținuților de la Jilava, Gherla, Aiud, Pitesti, Canal sau alte locuri. Se oprește mai mult asupra suferințelor părintelui Gheorghe Calciu, la cei 21 de ani de închisoare efectuați între anii 1948-1964 și 1979-1984.

Discută de Roman Braga, duhovnic la o mănăstire din SUA și de chinurile prin care a trecut remarcând spusele acestuia „cei care nu au trecut pe acolo, nu au cum să știe ce e suferința”. Dar, invitatul continuă pe un ton mai optimist „Suntem totuși sătui de suferințele de azi, nu ne mai amintim acum de cele vechi, cu toate că trebuie și acest lucru”, ne spune de vizita făcută de dânsul în Basarabia, menționând faptul că acolo, din cele 1.200 de biserici din trecut au rămas doar 200 iar din 30 de mănăstiri a rămas doar una, un preot deservind 15-20 de sate.

A fost prezentat filmul „Să nu ne razbunați” realizat de părintele Arsenie, Fundația Boca și părintele Moise Iorgovan, un film de 50 de minute, plin de mărturii dramatice, despre deportările basarabenilor în Siberia din perioada 1941-1952, cu întoarcerea celor ce au rezistat, în anul 1957, după un drum ce a durat șase luni. Am văzut suferințe, chinuri, bucuria de a avea și a împărți acolo la mai multe persoane, un simplu măr, dar și lacrimi de bucurie la întoarcerea acasă, cu sărutul pământului drag și sfânt.

 Au urmat intervențiile și întrebările celor din sala începând cu Dr. Ursu, profesorul Ionel Nicula, jurnalistul Tase Dănăilă dar și preotul pensionar Dumitru Turcu. Revenit la „pupitru”, preotul Iorgovan se oprește la „blazarea românilor de azi, la faptul că ne-am transformat dintr-un popor de luptători în unul de miorlăiți și nu știm să ne bucurăm de ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”. Nu avem în noi bucuria de a trăi, de a fi, mai ales, de a fi liberi. Eu, continuă vorbitorul, 15 ani nu am știut de familie și azi, unii nu înțeleg că viața e un dar dat de Dumnezeu. Relația noastră cu Dumnezeu e la fel ca cea cu un bancomat. Trebuie să ne bucurăm de raza de soare pe care cei din temnițele comuniste nu aveau cum să o vadă, să nu uităm că bunicii noștri nu se duceau la școală pentru ca nu aveau cu ce se îmbrăca, se duceau pe rând, foamea era la ea acasă.

Invitatul ne-a delectat și cu frumoase versuri rostite liber, cu glume foarte inteligente, cu deosebiri dintre pesimiști și optimiști și mai ales cu frumoasa comparație „Dacă în ultimul timp, poporul nostru nu a mai dat tribut turcilor, fetele noastre, recunoscătoare, s-au dus singure și au dat”.

Și astfel, cu frumoasa comparație că „un ruj de dame costa 9 lei iar o carte interesantă o puteți lua de la mine cu 6 lei”, au trecut, parcă prea repede 3 ore și jumătate. Dar eu, cel putin, nu știu când au trecut!
IANCU AIZIC

Audiție muzicală bizantină

 

Casa de Cultură a Municipiului Tecuci a organizat vineri, 19 aprilie 2013, în sala „Studio”, o auditie muzicală cu tema „Muzica bizantină în creația universală”. Muzica bizantină o găsim astazi prezentă doar în serviciul liturgic din bisericile ortodoxe, întâlnită sub numele de „psaltică”. Muzica psaltică bizantină este prin esență o muzică exclusiv melodică. Se știe că însasi cuvântul „muzică” este de origine grecească, luându-și „seva” de la grecescul „muse”.

Manifestarea de față a fost deschisă de profesorul Mircea Călianu care, după ce a punctat principalele repere ale muzicii bizantine și locul ei în creația universală, a dat cuvântul informaticianului de la Școala „Iorgu Iordan”, Mihai Vasilache, și cântăreț bisericesc. Acesta a explicat invitaților rolul și locul muzicii bizantine, de la începuturile ei și până în prezent. Am ascultat apoi o înregistrare de la un concert de muzică bizantină de la Iași, loc unde, anual, se ține un concert de muzică bizantină, secvența fiind din anul 2011.

 A urmat audierea unui concert catedral cu un cor din Muntenegru pentru ca în final să facem cunoștință cu formația orchestrală „Anton Pann” care interpretează numai compoziții realizate de renumitul scriitor-compozitor. S-a remarcat faptul că toate compozițiile lui Anton Pann „au un iz oriental”.

Printre invitați s-a numărat și profesorul Iftimie de la Colegiul Național „Spiru Haret”, venit la această audiție cu un grup de elevi.

IANCU AIZIC

Tecuci în memoria fotografiei

         

• 18 aprilie 2013

  Joi, 18 aprilie 2013, holul etajului întâi al Casei de Cultură Tecuci a găzduit vernisajul expoziției de imagini intitulată cât se poate de semnificativ „Memoria fotografiei”.
Manifestarea a fost deschisă de Viorel Burlacu, director al instituției, care printre altele a spus: „Prezentăm acum, aici, 32 de fotografii din cele peste 80 pe care le deținem, pentru a aduce în fața dvs. imagini din istoria de ieri și de azi a Tecuciului, aceasta pentru că și fotografiile au partea lor de istorie, fiind o marturie vie a trecutului. Multe din aceste clădiri mai există și azi, dar cele mai multe au dispărut și ne bucurăm că acum, le avem în aceste minunate imagini. Doresc să vă spun vouă, tinerilor de azi că este necesar să vă familiarizați cu aceste imagini care își au rolul și locul lor bine stabilit în istorie, pe aici trecând mari personalități tecucene. Avem în fața noastră, de exemplu, clădirea Spitalului municipal construit prin donația neuitatului Anton Cincu sau clădirea fostului Tribunal, azi , Căminul nr.14 din Parcul Central. Important pentru noi este și Monumentul eroilor CFR din fata Gării Tecuci Sud sau Foișorul de foc, loc de unde se patrula pentru paza împrejurimilor. Acestea sunt imagini prelucrate, pe care le avem prin donația domnului Doru Pelin, patron Motorcar Sant Angelo, căruia îi mulțumim și pe acestă cale. Acestea sunt urme ale istoriei, așa cum au fost ele văzute de cei ce le-au imortalizat”.

 Vorbitorul a reprodus din amintirile marilor personalități tecucene despre orașul nostru, începând cu scriitorul N. Petrașcu, fratele renumitului pictor, care ne reamintește de frumusețea Grădinii publice, poetul Ștefan Petică, care ne reamintește de Malul Bârladului cu împrejurimile acestuia, filosoful I. Petrovici, scriitorul Al. Lascarov Moldoveanu ș.m.a. Se amintește apoi de fostul Hotel Bulevard, azi Biblioteca Municipală sau Teatrul Comunal, azi cinematograful Arta, loc pe unde au trecut marele G. Enescu, artistul C. Tănase, ș.a.

În final se reamintește și de clădirea Casei de cultură, construită în anii 1887-1888 de către arh. D. Maimorolu.
Au participat la acest vernisaj elevi ai Liceului „Elena Caragiani” conduși de prof. Viorel Șerban și Colegiul Național „Spiru Haret” conduși de prof. Gabriela Pamfile care, în finalul vernisajului a venit cu propunerea de a se realiza un album cu aceste imagini.

Expoziția de sculptură „Dan Mateescu-70”

• 9 aprilie 2013

 Luni, 8 aprilie 2013, Galeriile de Artă „Gheorghe Petrașcu” Tecuci au organizat vernisajul expoziției de sculptură sub denumirea „La 70-Dan Mateescu”, expoziție organizată de Muzeul Mixt Tecuci și UAP din România Filiala Galați. Sculptorul Dan Mateescu s-a născut la 8 aprilie 1943 la Moinești, jud.Bacău. Este absolvent al Facultății de Arte Plastice Iași clasa profesor Florea, promoția 1973. A funcționat ca profesor de desen la numeroase școli iar în ultimul timp a lucrat ca muzeograf la Muzeul tecucean. Are realizate 15 expoziții personale, multe din ele la aceste galerii dar a participat și la numeroase expoziții de grup. Între lucrările realizate de el se numără statuia lui Calistrat Hogas în ciment, Tudor Pamfile din Țepu și monumentul cercetașilor în bronz, Natalia Negru în ciment și cele zece busturi reprezentând personalități tecucene pe aleea principala din parcul central la Liești. A realizat statuia „Luptătorului dac”, la Buciumeni „Parașutista Smaranda Brăescu” și altele. Cuvântul de deschidere a manifestației a aparținut prof. Laurențiu Groza, director al muzeului, care a punctat principalele date biografice și cele mai importante realizări ale sculptorului, după care a luat cuvântul pictorul Aurel Manole, președinte al UAP – filiala Galați, care printre altele a spus: „Sculptorul Dan Mateescu este o personalitate care ne face mare cinste sa îl avem printre noi prilej prin care îi urez și acum La mulți ani! El depune mult suflet în tot ceea ce face. Știm foarte bine că orice artist are o anumită înclinație spre un stil s-au spre o anumită personalitate însă cu toții iubesc frumosul. Acum avem în față acest minunat exemplu și prezența lui în expoziții personale și de grup în țară dar și peste hotare este o mare mândrie pentru noi, artiștii plastici gălățeni, și de aceea ne mândrim cu acest valoros artist plastic”.

Plină de emoție și cu lacrimi în ochi a luat cuvântul o invitată, care a început spunând: „Nu contează cine sunt, sunt doar o admiratoare a sculptorului și i-am admirat mereu talentul. M-am oprit la această minunată lucrare cu roata și am înteles că viața însăși e o roată iar alături de ea niște trepte ce trebuie să fie mereu urcate. Să nu uităm că viața e trecătoare și timpul e ireversibil. Pentru mine cel puțin sculptorul Dan Mateescu este o adevărată metaforă”.
Deși nu e un vorbitor frecvent, el exprimându-se nu prin cuvinte ci prin lucrări, artistul plastic a început prin a mărturisi: „Voi spune doar șapte cuvinte. Nu am pus intenționat etichete la lucrări pentru ca fiecare să înțeleagă ce vrea. Sunt foarte fericit că ați venit la acest vernisaj și vă mulțumesc”. După terminarea vernisajului am discutat cu acea admiratoare. Este din Moinești, profesoară, o veche cunoștință a altui sculptor remarcabil, George Apostol. Este, așa cum a spus o apropiată a artistului plastic tecucean, și a fost prezentă la numeroase vernisaje ale acestuia.

IANCU AIZIC

PANORAMA URBANA,,,

EXPOZITIA DE SCULPTURA "DAN MATEESCU-70"

Luni 8 aprilie 2013,Galeriile deArta"Gheorghe Petrascu"au organizat vernsajul expozitiiei de sculptura sub denumirea "La 70-Dan Mateescu-",expozitie organizata de Muzeul Mixt Tecuci si UAP din Romania Filiala Galati.Sculptorul Dan Mateescu s-a nascut la 8-aprilie-1943 la Moinesti,jud.Bacau.Este absolvent al Facultatii de Arte Plastice Iasi clasa profesor Florea,promotia 1973.A functionat ca profesor de desen la numeroase scoli iar in ultimul timp a lucrat ca muzeograf la Muzeul tecucean.Are realizate 15 expozitii personale,multe din ele la aceste galerii dar a participat si la numeroase expozitii de grup.Intre lucrarile realizate de el se numera statuia lui Calistrat Hogas in ciment,Tudor Pamfile din Tepu si monumentul cercetasilor in bronz,Natalia negru in ciment si cele zece busturi reprezentand personalitati tecucene pe aleea principala din parcul central.la Liesti a realizat statuia "Luptatorului dac",la Buciumeni"Parasutista Smaranda Braiescu"si altele.Cuvantul de deschidere a manifestatiei a apartinut prof.Laurentiu Groza,director al muzeului care,a punctat principalele data biografice si cele mai importante realizari ale sculptorului,dupa care a luat cuvantul pictorul Aurel manole,presedinte al UAP-filiala galati,care printre altele a spus:"sculptorul Dan Mateescu este o personalitate care ne face mare cinste sa il avem printre noi prilej prin care ii urez si acum"La multi ani !".El depune mult suflet in tot ceea ce face.Stim foarte bine ca orce artist are o anumita inclinatie spre un stil s-au spre o anumita personalitate insa cu totii iubesc frumosul.Acum avem in fata acest minunat exemplu si prezenta lui in expozitii personale si de grup in tara dar si peste hotare este o mare mandrie pentru noi,artistii plastici galateni,si de aceea ne mandrim cu acest valoros artist plastic".
    Plina de emotie si cu lacrimi in ochi a luat cuvantul o invitata care a inceput cu frumoasele cuvinte:"nu conteaza cine sunt,sunt doar o admiratoare a sculptorului si i-am admirat mereu talentul.M-am oprit la aceasta minunata lucrare cu roata si am inteles ca viata insasi e o roata iar alaturi de ea niste trepte ce trebuie sa fie mereu urcate.Sa nu uitam ca viata e trecatoare si tyimpul e ireversibil.Pentru mine cel putin sculptorul Dan Mateescu este o adevarata metafora."Desi nu e un vorbitor frecvent el exprimandu-se nu prin cuvinte ci prin lucrari.artistul plastic a inceput prin a marturisi:voi spune doar saptecuvinte."Nu am pus intentionat etichete la lucrari pentru ca fiecare sa inteleaga ce vrea.Sunt foarte fericit ca ati venit la acest vernisaj si va multumesc"Dupa terminarea vernisajului am discutat cu acea admiratoare.Este din Moinesti,profesoara o veche cunostinta a altui sculptor remarcabil George Apostol.Este,asa cum a spus o apropiata a artistului plastic tecucean si a fost prezenta la numeroase vernisaze ale acestuia.
IANCU AIZIC

Concursul interjudetean de jurnalism"Pamfil Seicaru"- editia a II-a - si-a desemnat castigatorii !

 Casa de Cultura a Municipiului Tecuci in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Galati, a organizat vineri 5 aprilie 2013, in sala "Studio", etapa finala a celei de a II-a editie a concursului interjudetean de jurnalism "Pamfil Seicaru"Manifestarea se inscrie ca o strategie de implicare in mod responsabil si competitiv a elevilor, in procesul de educatie, inclusiv prin exercitarea unuia din drepturile fundamentale ale omului, acela de a gandi si a se exprima liber. Criteriile de evaluare, au avut in vedere origanitatea, calitatea, cocizia si proximitatea informatiei, dar si stilul publicistic de scriere.
 La concurs, s-au inscris un numar de 49 de concurenti din judetele : Vrancea, Buzau, Bacau si Galati. In deschidere, profesorul Viorel Burlacu, a aratat faptul Tecuciul se numara printre putine colegii care au si clase de jurnalism, aratand apoi ca din cei 49 de concurenti, s-au triat cei cu media peste 9, ajungand asfel in finala 22 de elevi. A fost prezentat juriul format din scriitorul Vasile Ghica, jurnalistul Victor Cilinca de la cotidianul "Viata Libera" si scriitorul, poetul, jurnalistul si dramaturgul Aurel Bruma, presedinte al juriului. Au fost prezentati si partenerii media :TVR Iasi, Radio Iasi, cotidianul "Viata Libera", Radio Tecuci si Protecuci. Dupa prezentarea membrilor juriului, profesoara Doina Ojog a prezentat revistele tecucene in editie anastatica, vorbind despre "Provincia literara" si "Viata sufleteasca"dar reamintind si de faptul ca se lucreaza la reaparitia revistei "Freamatul"

 In continuare s-a prezentat filmul documentar "Calugarul alb", o productie I.B.S. Iasi- Internet Brodcast Studio- avand ca redactor coordonator pe Aurel Bruma, de fapt ce care a reusit acest excelent interviu cu sculptorul Aurelian Antal din Dorohoi,un material plin de pilde si invataminte. Sculptorul s-a intalnit cu mare Grigore Vieru la Toplita, ramanand coplesit de acest fapt "atunci, spune artistul, toata natura s-a adunat si a explodat in acest om "! Grigore Vieru a fost "uns", cetatean de onoare al Toplitei si acest lucru, spunea regretatul poet Grigore Vieru, alaturi de faptul ca a fost ales si Membru al Academiei Romane , " e pentru mine, mai mult decat un Premiu Nobel"!Statuia pe care i-am facut-o marelui Vieru, spune artistul plastic, "este o piatra care reprezinta un suflet, el pentru mine, are inima si pe partea dreapta "!!Dupa vizionarea materialului, profesorul Burlacu, apreciind aceasta realizare a scriitorului tecucean Aurel Bruma, a spus printre altele :"il consider pe scriitorul Bruma, un adevarat bijutier, el slefuieste bine cuvintele dandu-le forma si fond " S-a trecut in continuarea la cea de a treia proba a concursului, exercitiu jurnalistic, proba care avea sa dea, alturi de celelalte note obtinute, media finala pentru premiere. In acest timp, profesorul Viorel Burlacu a prezentat evocarea intitulata "Pamfil Seicaru- personalitate de prestigiu a culturii romane ', urmat de un material video intitulat :"Drumul eroilor", realizat de SC Culturala Dunaris Mehedinti, cu regerire la luptele din anul 1916, unde in armata condusa de generalul Dragalina, activa si sublocotenentul Pamfil Seicaru. De remarcat a fost si faptul in activitatea sa, literara, Pamfil seicaru a avut peste 2500 de articole si 1o volume de istorie.

 Toti concurentii au primit diplome de participare iar premiile au fost in valoare de 3oo lei-premiul I, 2OO lei -premiul II si 1oo lei premiul III.

 Dupa o atenta si minutioasa jurizare, au fost acordate urmatoarele distinctii ;

 Revista "Cronica veche" acorda elevei Alexandra Rogozaru, de la CNSH un premiu .Cotidianul "Viata libera", acorda premiul elevei Tania Andra Panaite de la CN "I.Cuza"Focsani iar TV IBS Iasi ofera premiul special elevului Petrea Paul de la Liceul "Henri Coanda"Bacau, alaturi de invitatia de a vizita studioul iesean.

 Mentiuni au obtinut ;Bulimar Lorelai - CNCH, Violeta Razmerita - CNCH  si Petrea Boghean de la liceul 'Vasile Alecsandri " Bacau. Premiul III a fost obtinut de eleva Alina Elena Stefan -CN "B.P. Hasdeu" Buzau". Premiul II- eleva Grigore Diana - CNBP Hasdeu Buzausi PREMIUL I -Raluca Ciobotaru CN "V. Alecsandri" Bacau.

   Cu opinii si impresii ale juriului, vom reveni intr-un material viitor.

   IANCU AIZIC