Imi aduc aminte cum, copil fiind, urmaream cu mare placere meciurile de
fotbal dintre echipele tecucene. Remarcasem, pentru eleganta lui in
joc, un fundas foarte bun de care se trecea foarte greu, supravegheind
cu multa atentie intreaga aparare. Auzisem despre el ca venise in
Tecuci, impreuna cu familia, de la Adjud. Apoi am aflat ca se numeste
Radu Voinescu. Era tocmai perioada de formare si "cimentare" a echipei
de rugbi "Petrolu"
si tanarul era atent si la fotbal dar si la antrenamentele rugbistilor,
"azvarlind" din cand in cand si cate o privire la cei din spatele
terenului. Si nu dupa mult timp, acesta a parasit fotbalul in favoarea
rugbiului. Incepusem sa il urmaresc in noua ipostaza, unde ocupa tot
rolul de fundas, dar, aici avand cu totul si cu totul alte atributiuni.
El era permanent si executantul loviturilor libere de la orice distanta,
avand o mare precizie. Era si specialistul nr. 1 in transformarile
obtinute in urma eseurilor, pe care in marea majoritate le realiza. Si
aceasta pentru ca, la antrenamente insista enorm pe acest lucru, de
multe ori, ramanand si dupa antrenamente pentru a executa aceste
lovituri. Atunci cand totusi rata, se vedea pe fata lui nemultumirea,
dar in acelasi timp si dorinta de a se reabilita, de a ne arata ca,
normal, "orice om poate gresi, nimeni nu poate fi perfect"!Era permanent
disciplinat, atat in teren cat si in afara lui, un exemplu
demn pentru toti colegii de echipa. Stiam ca era "implicat si
indoctrinat " ca un mare dinamovist si aceasta datorita faptului ca in
tinerete a facut armata la clubul "Dinamo" unde a facut atletism de
performanta, pana la nivel de lot national. Discuta intotdeuna de la
egal la egal cu tot "microbistii", indiferent de varsta lor si niciodata
nu a dat dovada de aroganta , cu toate ca valoarea si performantele
lui, ii puteau permite acest lucru. A fost "curtat" de numeroase echipe
de rugbi din prima divizie sau din a doua, dar, niciodata nu a existat
la el nici cea mai mica intentie de a-si parasi echipa si orasul care
l-au adoptat cu toata dragostea. Dupa retragerea de pe teren,
beneficiind si de studiile efectuate, a activat ca profesor de educatie
fizica la Scoala Sportiva Tecuci, ocupandu-se de atletism dar si de
jocuri. Il intalneam mereu prin oras si in discutiile purtate dadea
dovada de aceiasi modestie ce l-a caracterizat si cand era pe terenul de
sport. cunoscandu-ma ca un "inversunat stelist", discuta permanent
foarte moderat si calculat, analizand cu cea mai mare obiectivitate atat
plusurile cat si minusurile echipelor si, daca nu stiai ca e un mare
dinamovist, nu puteai sa iti dai seama. Urmarea si analiza cu vecinii si
prietenii meciurile vizionate, fie de fotbal sau de rugbi, dar, toate
discutiile purtau obiectivitatea care l-a caracterizat toata viata. Era
si un mare iubitor de animale, isi plimba mereu cainele si nu il scapa
nici o clipa din priviri.Daca din intamplare,
nu
il observam pe strada, ma saluta el respectuos, cautand mereu sa
ascunda ceea ce a fost "O adevarata legenda a rugbiului tecucean"
A fost greu incercat
si a suferit enorm atunci cand si-a pierdut baiatul si apoi, nu dupa
mult timp, l-a urmat in ceruri, pentru a fi si acolo, sus, alaturi de
el.
Radu
Voinescu a fost pentru echipa de rugbi tecuceana, ceea ce au fost Nelu
Nunwailer sau Catalin Haldan pentru Dinamo, Apolzan sau profesorul
Constantin pentru Steaua, Costica Stefanescu pentru Craiova, Campeanu
pentru Bistrita sau Maftei pentru Rapid, adica UN ADEVARAT CAPITAN !
Pentru toate acestea, acum, in final, ma simt obligat sa readuc in prim
plan unele din nemuritoarele cuvinte ale marelui IOn Creanga ... " nu
stiu altii cum
sant ... "dar eu, nu am putut si nu pot uita ce a facut si ce a
insemnat Radu Voinescu pentru Tecuci. Consider ca e obligatia noastra, a
tuturor tecucenilor, a iubitorilor de sport sa nu uitam acest nume.
IANCU AIZIC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu