19 aprilie 2013
Protopopiatul Tecuci și Casa de
Cultură a Municipiului în colaborare cu Asociația Tinerilor Ortodocși
Români (ATOR) filiala Botoșani și Fundația Nektarios, au organizat joi
18 aprilie 2013, în sala „Studio” a Casei de Cultură, conferința și
lansarea de carte „Să nu ne răzbunati!”. Lucrarea reprezintă mărturii zguduitoare despre suferințele românilor din Basarabia.
Manifestarea a avut invitat de onoare pe părintele Moise Iorgovan,
preot la Mănăstirea Oașa, autorul cărții de față. Parintele Moise
Iorgovan, este născut în anul 1974 la Reșita, fiind absovent al
Facultății de Drept din Timișoara. În anul 1996, îl găsim frate la
Mănăstirea Pasaga – Alba. A citit și a rămas impresionat de lucrarea
„Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt, cunoscând apoi pe deținuți
(părintele Oprea Crăciun de la Cincis și părintele Iovu Sabare din Folt
dar și pe părintele Justin Parvu de la Mănăstirea Petru Vodă) pentru ca
apoi să îl cunoască pe părintele Gh. Calciu, pe care l-a avut invitat la
Mănăstirea Oașa. A realizat un interesant material despre chinurile
basarabenilor, considerând aceasta drept „cea mai oropsită parte a pământului românesc”.
Manifestarea de față a fost deschisă de
Viorel Burlacu, director al Casei de Cultură care, după cuvântul de
deschidere, văzând prezența în sală a numeroși preoți, a solicitat
începerea acțiunii cu o rugăciune. Printre invitați, alături de
numeroase personalități ale culturii tecucene, a fost și părintele
protopop Gheorghe Joghiu.
Profesorul Burlacu a subliniat faptul că
titlul cărții a fost dat ținându-se seama și de nemuritoarele cuvinte
rostite de marele patriot Mircea Vulcănescu, mort în închisorile
comuniste, în anul 1950, la vârsta de 44 de ani, care a lăsat drept
testament, cuvintele „să nu ne răzbunați”. În continuare, ne-a prezentat
invitatul de onoare Moise Iorgovan, prin cuvintele „Fiți binevenit la
noi, dv. care sunteți un fel de „Badea Cârțan”, preferând să lăsați
chilia mănăstirii pentru a vă apleca spre praful cărților. Colindând în
țară dar și dincolo de Prut, felicitându-vă acum pentru faptul că ați
ajuns și la Tecuci”.
Invitatul a început prin cuvintele: „E
greu să fii prezentat și mai ales să fii laudat”. Ne spune, în
continuare, că a discutat cu peste 200 de persoane care au trecut prin
închisori și chinurile acestora. După ce își localizează Mănăstirea
Oașa în Carpații Meridonali, ni se recomandă că un „adevărat rege al
autostopiștilor” pentru drumurile făcute prin țară, pentru documentare,
drumuri pe care le consideră „făcute cu mult rost”. Nu se consideră a fi
un cercetător științific, făcând totul din suflet, fiind mai mult un
haiduc decât un părinte, mirându-se parcă și el, la fel ca mulți alții
„cum de un călugăr, în loc să stea la mănăstire, umblă mereu prin țară”.
Ne vorbește în continuare de legătura cu Valeriu Gafenco spunând că „în închisori au fost mulți ca el”. Mulțumește
în continuare actorului Dan Puric pentru faptul că acesta i-a pus la
dispoziție o echipă de filmare subliniind faptul că, marea majoritate a
celor intervievați aveau vârsta cuprinsă între 80-103 ani, rămânând
uimit de forța și vitalitatea acestor adevărați oameni, mulți din
aceștia mergând pe deviza „ce nu ne omoară, ne întărește”. Ne vorbește și de Ghiță Grecu, de 98 de ani, pe care îl găsea numai seara, toată ziua umblând cu diferite probleme prin oraș.
Vorbește și de experiența din închisoare
spunând că „nu există înviere fără răstignire”, reamintindu-ne că e
necesar să ne întrebăm mereu „cum stăm cu iertarea”. Face în continuare
interesante comparații între suferințele celor din lagărele naziste și
închisorile comuniste, consemnând faptul că închisorile comuniste au
fost mult mai groaznice decât lagărele naziste, punând în prim plan
chinurile deținuților de la Jilava, Gherla, Aiud, Pitesti, Canal sau
alte locuri. Se oprește mai mult asupra suferințelor părintelui Gheorghe
Calciu, la cei 21 de ani de închisoare efectuați între anii 1948-1964
și 1979-1984.
Discută de Roman Braga, duhovnic la o
mănăstire din SUA și de chinurile prin care a trecut remarcând spusele
acestuia „cei care nu au trecut pe acolo, nu au cum să știe ce e
suferința”. Dar, invitatul continuă pe un ton mai optimist „Suntem
totuși sătui de suferințele de azi, nu ne mai amintim acum de cele
vechi, cu toate că trebuie și acest lucru”, ne spune de vizita făcută de
dânsul în Basarabia, menționând faptul că acolo, din cele 1.200 de
biserici din trecut au rămas doar 200 iar din 30 de mănăstiri a rămas
doar una, un preot deservind 15-20 de sate.
A fost prezentat filmul „Să nu ne
razbunați” realizat de părintele Arsenie, Fundația Boca și părintele
Moise Iorgovan, un film de 50 de minute, plin de mărturii dramatice,
despre deportările basarabenilor în Siberia din perioada 1941-1952, cu
întoarcerea celor ce au rezistat, în anul 1957, după un drum ce a durat
șase luni. Am văzut suferințe, chinuri, bucuria de a avea și a împărți
acolo la mai multe persoane, un simplu măr, dar și lacrimi de bucurie la
întoarcerea acasă, cu sărutul pământului drag și sfânt.
Au
urmat intervențiile și întrebările celor din sala începând cu Dr. Ursu,
profesorul Ionel Nicula, jurnalistul Tase Dănăilă dar și preotul
pensionar Dumitru Turcu. Revenit la „pupitru”, preotul Iorgovan se
oprește la „blazarea românilor de azi, la faptul că ne-am
transformat dintr-un popor de luptători în unul de miorlăiți și nu știm
să ne bucurăm de ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”. Nu avem în noi bucuria de a trăi, de a fi, mai ales, de a fi liberi.
Eu, continuă vorbitorul, 15 ani nu am știut de familie și azi, unii nu
înțeleg că viața e un dar dat de Dumnezeu. Relația noastră cu Dumnezeu e
la fel ca cea cu un bancomat. Trebuie să ne bucurăm de raza de soare pe
care cei din temnițele comuniste nu aveau cum să o vadă, să nu uităm că
bunicii noștri nu se duceau la școală pentru ca nu aveau cu ce se
îmbrăca, se duceau pe rând, foamea era la ea acasă.
Invitatul ne-a delectat și cu frumoase versuri rostite liber, cu glume foarte inteligente, cu deosebiri dintre pesimiști și optimiști și mai ales cu frumoasa comparație „Dacă în ultimul timp, poporul nostru nu a mai dat tribut turcilor, fetele noastre, recunoscătoare, s-au dus singure și au dat”.
Și astfel, cu frumoasa comparație că „un ruj de dame costa 9 lei iar o carte interesantă o puteți lua de la mine cu 6 lei”, au trecut, parcă prea repede 3 ore și jumătate. Dar eu, cel putin, nu știu când au trecut!
IANCU AIZIC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu