Sunt
lucruri în viață care, oricât ai dori, nu poți să le uiți nicicând.
Primii pași în viață, primele cuvinte rostite, prima învățătoare care
ți-a luat încet mânuța și te-a dirijat spre mirifica lume a literelor și
cifrelor și apoi cunoștinta cu dascălii care ți se perindau oră după
oră, începând cu clasa a cincea, după ce până atunci făceai toate orele
cu draga ta învățătoare.
Acum, la fiecare obiect ai alt profesor. Toți aceștia au avut și își vor avea locul lor cuvenit în inimile noastre.
Cu ceva timp în urmă am participat la
Casa de Cultură, la etaj, la vernisajul unei expoziții. Privirea mi s-a
oprit asupra unei plăcuțe pe care scria „Sala Constantin Solomon”. Am
avut atunci o plăcută tresarire la gândul că acest mare om, acest
profesor mi-a fost dascăl la Școala nr.3 , situată atunci în apropierea
spitalului. Am luat în mână cartea profesorului Vasile Ghica „Nasc și la
Tecuci oameni”, de unde am luat principalele date ale apreciatului
profesor C. Solomon. Născut la 27 noiembrie 1899 în satul Avramești,
judetul Tutova și decedat la 17 decembrie 1991 la Tecuci, și
caracterizat scurt-istoric literar și profesor. În tabloul
personalităților tecucene care se afla pe holul Casei de Cultură îl
găsim sub titlul de scriitor. Și întradevăr a fost un mare scriitor, iar
printre lucrările publicate de dânsul găsim: „Biblia de Bucuresti-1688,
Cele mai frumoase poezii românești, Antologie pentru tineret, Documente
tecucene” ș.a.
Ca profesor, din descrierile făcute de
dânsul, referitoare la scriitori și poeți nu se putea să nu ințelegi
imensa dragoste pe care o manifesta pentru limba și poporul în mijlocul
căruia s-a născut și trăia. Pedepsea grav incoerența în exprimări și,
mai ales, dezacordurile, care pentru noi copii erau inerente. În același
timp aprecia în mod deosebit eleganța în exprimările elevilor. Parcă
dispăruse distanța profesor-elev, el fiindu-ne un adevarat părinte.
Știam de la elevii mai mari că predase ca profesor la Școala Comercială, apoi la Liceul de băieți „Dimitrie Sturdza”, Liceul nr.2,
unde de altfel în perioada 1936-1938 a fost și director. Se înțelegea
foarte bine cu celelalte cadre didactice cum ar fi: profesorii Nicu
Constantini, de la limba rusă, N. Vasilica la matematică, Mânzu la
fizică, Munteanu la geografie, și, mai ales cu directorul de atunci,
profesorul Ailoaie.
Îmi amintesc cu mare plăcere cum în acea
perioadă a anilor 1955-1965, eu locuiam pe strada Ștefan cel Mare, și
aveam ieșire pe strada C. Negri, stradă unde la nr.9 locuia dânsul, în
imediata apropiere a sediului fostei societăți de foraj Tecuci. Era
perioada când soția, profesoara și poeta Mariana Solomon decedase și
dânsul își ținea singur gospodăria în acea căsuță deosebit de modestă pe
care o putem vedea și astăzi. Îl zăream mereu trebăluind prin curte sau
făcand curat în cameră, mereu cu mătura în mână și cu geamurile
deschise, fiind așa cum am mai spus, un adept al eleganței, curățenie și
ordine în orice activitate. Am susținut, și susțin în continuare că
această locuință ar trebui semnalizată și notificată într-un anumit fel
pentru că, după modesta mea părere, acest nume, Constantin Solomon a
reprezentat și reprezintă ceva pentru istoria tecuceană.
Îi voi păstra imaginea așa cum mi-l
reamintesc la prima oră din clasa a cincea, când, venind în clasa
noastră pentru prima oară cu catalogul în mână l-a pus pe catedră și a
spus: „Bună ziua, mă numesc Constantin Solomon, si vom face împreună
limba română”. Promit că ori de cate ori voi auzi acest nume voi avea
acea tresărire plăcuta pe care am avut-o acum când m-am simțit obligat
să aștern pe hârtie aceste rânduri. Pentru că, dragostea mea pentru
literatură, pentru citit, și mai ales pentru scris cunoaște doua nume de
profesori de Limba română, care mi-au insuflat aceasta dragoste eternă:
Constantin Solomon și Nadia Decuseară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu