marți, 14 mai 2013

Societate-- Despre un dascăl de excepție: profesorul Constantin Solomon 13 mai 2013

Constantin Solomon  
 Sunt lucruri în viață care, oricât ai dori, nu poți să le uiți nicicând. Primii pași în viață, primele cuvinte rostite, prima învățătoare care ți-a luat încet mânuța și te-a dirijat spre mirifica lume a literelor și cifrelor și apoi cunoștinta cu dascălii care ți se perindau oră după oră, începând cu clasa a cincea, după ce până atunci făceai toate orele cu draga ta învățătoare.
Acum, la fiecare obiect ai alt profesor. Toți aceștia au avut și își vor avea locul lor cuvenit în inimile noastre.

Cu ceva timp în urmă am participat la Casa de Cultură, la etaj, la vernisajul unei expoziții. Privirea mi s-a oprit asupra unei plăcuțe pe care scria „Sala Constantin Solomon”. Am avut atunci o plăcută tresarire la gândul că acest mare om, acest  profesor mi-a fost dascăl la Școala nr.3 , situată atunci în apropierea spitalului. Am luat în mână cartea profesorului Vasile Ghica „Nasc și la Tecuci oameni”, de unde am luat principalele date ale apreciatului profesor C. Solomon. Născut la 27 noiembrie 1899 în satul Avramești, judetul Tutova și decedat la 17 decembrie 1991 la Tecuci, și caracterizat scurt-istoric literar și profesor. În tabloul personalităților tecucene care se afla  pe holul Casei de Cultură îl găsim sub titlul de scriitor. Și întradevăr a fost un mare scriitor, iar printre lucrările publicate de dânsul găsim: „Biblia de Bucuresti-1688, Cele mai frumoase poezii românești, Antologie pentru tineret, Documente tecucene” ș.a.

Ca profesor, din descrierile făcute de dânsul, referitoare la scriitori și poeți nu se putea să nu ințelegi imensa dragoste pe care o manifesta pentru limba și poporul în mijlocul căruia s-a născut și trăia. Pedepsea grav incoerența în exprimări și, mai ales, dezacordurile, care pentru noi copii erau inerente. În același timp aprecia în mod deosebit eleganța în exprimările elevilor. Parcă dispăruse distanța profesor-elev, el fiindu-ne un adevarat părinte.

Știam de la elevii mai mari că predase ca profesor la Școala Comercială, apoi la Liceul de băieți „Dimitrie Sturdza”, Liceul nr.2, unde de altfel în perioada 1936-1938 a fost și director. Se înțelegea foarte bine cu celelalte cadre didactice cum ar fi: profesorii Nicu Constantini, de la limba rusă, N. Vasilica la matematică, Mânzu la fizică, Munteanu la geografie, și, mai ales cu directorul de atunci, profesorul Ailoaie.

Îmi amintesc cu mare plăcere cum în acea perioadă a anilor 1955-1965, eu locuiam pe strada Ștefan cel Mare, și aveam ieșire pe strada C. Negri, stradă unde la nr.9 locuia dânsul, în imediata apropiere a sediului fostei societăți de foraj Tecuci. Era perioada când soția, profesoara și poeta Mariana Solomon decedase și dânsul își ținea singur gospodăria în acea căsuță deosebit de modestă pe care o putem vedea și astăzi. Îl zăream mereu trebăluind prin curte sau făcand curat în cameră, mereu cu mătura în mână și cu geamurile deschise, fiind așa cum am mai spus, un adept al eleganței, curățenie și ordine în orice activitate. Am susținut, și susțin în continuare că această locuință ar trebui semnalizată și notificată într-un anumit fel pentru că, după modesta mea părere, acest nume, Constantin Solomon a reprezentat și reprezintă ceva pentru istoria tecuceană.

Îi voi păstra imaginea așa cum mi-l reamintesc la prima oră din clasa a cincea, când, venind în clasa noastră pentru prima oară cu catalogul în mână l-a pus pe catedră și a spus: „Bună ziua, mă numesc Constantin Solomon, si vom face împreună limba română”. Promit că ori de cate ori voi auzi acest nume voi avea acea tresărire plăcuta pe care am avut-o acum când m-am simțit obligat să aștern pe hârtie aceste rânduri. Pentru că, dragostea mea pentru literatură, pentru citit, și mai ales pentru scris cunoaște doua nume de profesori de Limba română, care mi-au insuflat aceasta dragoste eternă: Constantin Solomon și Nadia Decuseară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu